În 30 de ani de independenţă, dezvoltarea Republicii Moldova a fost dependentă de regiunea separatistă din stânga Nistrului. Regiunea transnistreana este şi un instrument de şantaj în mâna Moscovei care nu se grăbeşte să soluţioneze conflictul început tot de ea. Trupele militare ruse continuă să staţioneze ilegal şi sfidător pe teritoriul Republicii Moldova, în pofida nenumăratelor apeluri de retragere.
Vocea Basarabiei a întrebat cetățenii întâlniți ocazional pe străzile Chișinăului cum poate R. Moldova după 30 de ani de independență să scape de separatism și de ce Rusia încurajează separatismul în spațiul ex-sovietic?
Iată câteva dintre răspunsurile trecătorilor:
⁃ Iată o să vedem acuș, dacă ucrainenii o să câștige războiul, separatismul o să dispară automat. Transnistria o să dispară automat, n-o să mai fie, căci din partea cealaltă sunt ucrainenii și n-o să aibă încotro.
⁃ În 1992 a fost războiul, nu cumva ca Moldova să trăiască bine, aparte. Trebuie să trăim în mizerie, dar toți împreună, în ruskii mir cum se zice. Vedeți ce se face în Ucraina, v-ați gândit vreodată că poate fi acest război? Și dacă la putere e un kgb-ist care în afară de a omorî el nu poate face nici un bine. Uitați-vă Georgia, Ucraina, Cecenia, după ce a plecat Elțîn, el [Putin] a rămas și tot a nimicit. Sute de mii de ceceni au fost omorâți. Vox realizat de Olga Soroceanu