Peste 6.000 de familii vulnerabile din întreaga ţară vor beneficia, în această toamnă, de vouchere pentru electrocasnice. Un program în acest sens a fost lansat de Centrul Național pentru Energie Durabilă, cu susținerea Ministerului Energiei.
Potrivit ministrului Energiei, Victor Parlicov, astfel, cu ajutorul voucherelor, beneficiarii vor primi electrocasnice noi în schimbul celor vechi, la magazinele specializate.
„Beneficiarul va trebui să demonstreze, să vină cu acel echipament vechi, slab performant la schimb, aceste echipamente să poată fi reciclate corespunzător. Nu vrem, cu acest program, să umplem toate gunoiștile din ţară cu echipamente vechi”, a precizat ministrul energiei, citat de IPN.
Victor Parlicov a declarat că scopul proiectului este de a ajuta persoanele din categorii vulnerabile să reducă consumul de energie. Potrivit ministrului, programul vine să rezolve una din problemele fundamentale, legate de sărăcia energetică.
„Pe termen lung, programul va contribui la sporirea securității economice, eficientizarea consumului de energie și la diminuarea sărăciei energetice, prin micșorarea cheltuielilor pentru facturi ale populației”, a menționat Victor Parlicov.
Valoarea voucherelor este de 7 mii de lei fiecare, acoperind 70 la sută din costul electrocasnicelor selectate. Condiția principală este ca beneficiarii să aducă în schimb electrocasnicele lor vechi. Ei vor fi anunţaţi în următoarea perioadă prin SMS că fac parte din lista eligibilă. În lista potenţialilor beneficiari selectaţi se numără familiile cu mulţi copii sau care au în componenţă persoane cu dizabilităţi ori persoane în etate.
Șeful Centrului Național pentru Energie Durabilă, Ion Muntean, a anunţat că primele trei vouchere, oferite de Guvern, au fost deja valorificate.
“Informaţia despre beneficiari a ajuns la magazinele partenere din cadrul programului. Operatorii pot verifica uşor dacă beneficiarul are voucher. Acesta trebuie să achite diferenţa de preţ. Una din condiţii este ca electrocasnicele vechi, returnate, să fie complet asamblate, nu neapărat funcţionale . Există opțiunea ca beneficiarii să aducă singuri la magazin electrocasnicele vechi, iar, după ce au ales aparatele, magazinul să asigure livrarea”, a precizat Ion Muntean.
Programul din acest sezon rece va dura până în data de 20 noiembrie, iar valoarea totală a acestuia se ridică la 450 de milioane de lei, pentru trei ani de implementare. Autoritățile de profil îşi propun ca timp de 7 ani ani să recupereze investițiile prin consum redus de energie .
Programul este implementat de Centrul Național pentru Energie Durabilă cu susținerea Ministerului Energiei, cu finanțare din bugetul de stat, fiind sprijinit financiar şi de Guvernul Norvegiei. Proiectul face parte din programul pilot de acordare a voucherelor „Rabla pentru electrocasnice”, desfășurat de PNUD în parteneriat cu CNED și finanțat de Uniunea Europeană, cu un buget total de circa 5,8 milioane de dolari. Până în prezent, peste 39 de mii de vouchere au fost valorificate de familii care au avut posibilitatea să înlocuiască becurile incandescente cu led-uri și să achiziționeze electrocasnice noi, eficiente din punct de vedere energetic.