VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

31 de deputații din actualul Parlament sunt pedagogi sau au studii în domeniu

Anual, la data de 5 octombrie, în Republica Moldova este marcată Ziua profesorului și Ziua mondială a Educației. În Parlamentul de legislatura a XI-a, 31 de deputați au studii pedagogice sau experiență didactică.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a absolvit Universitatea de Stat din Moldova și este profesor de istorie, iar, în perioada anilor 2012-2015, a fost viceministru al Educației. Alți șase deputați au studii în domeniul istoriei: Virgiliu Pâslariuc, Lilian Carp, Mihail Druță, Larisa Voloh, Bogdat Țîrdea și Victoria Cazacu.

Totodată, potrivit direcției comunicare și relații publice a Legislativului, șase deputați sunt licențiați în filologie: Liliana Nicolaescu-Onofrei, Marcela Adam, Angela Munteanu-Pojoga, Evghenia Cojocari și Boris Popa. Președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Doina Gherman, a studiat limbile engleză și franceză, iar Ivanna Koksal – limba găgăuză.

Și deputații Natalia Davidovici, Marina Morozova și Gheorghe Agheorghiesei au studii pedagogice. Parlamentara Liliana Grosu este profesoară de psihologie, iar Maria Gonța – matematiciană și învățătoare. Larisa Novac și Vasile Porțevschi au studii de master în științe ale educației, Veronica Roșca, cu studii în științe politice și drept, este lector la Universitatea Tehnică a Moldovei, iar Valeriu Muduc este profesor de economie politică. Deputatul Ion Groza a fost profesor de teologie, Vitali Gavrouc are studii în pedagogie muzicală, iar Reghina Apostolova – în geografie.

De menționat că opt deputați dețin titlul științific de doctor: Virgiliu Pâslariuc și Eduard Smirnov – doctor în științe istorice, Vasile Șoimaru și Alla Darovannaia – doctor în științe economice, Adrian Belîi și Ana Oglinda – doctor în științe medicale, Adrian Lebedinschi – doctor în drept, Bogdat Țîrdea – doctor în științe politice.

Dintre funcționarii publici din cadrul Secretariatului Parlamentului, aproape jumătate au studii în domeniul pedagogic sau sunt cu experiență didactică. Secretarul general, Tamara Gheorghița, a studiat la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” și este doctor în științe administrative. În prezent, mai mulți funcționari publici desfășoară activitate didactică, printre care Ana-Maria Cîrja, Victoria Dobîndă, Victor Mocanu, Igor Fondos și Valeriu Kuciuk.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.