VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

2.500 de manuale despre istoria contemporană a Rusiei au ajuns în şcolile din Transnistria. MAEIE: Un gest neprietenos

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, dar și Ministerul Educației și Cercetării califică drept un „gest neprietenos” al Federației Ruse aducerea în regiunea transnistreană a Republicii Moldova a 2.500 de manuale despre istoria contemporană a Federației Ruse în care războiul din Ucraina este numit „operațiune de salvare de fasciști”, iar anexarea Crimeii – reintegrare teritorială.

Potrivit vicepremierului Nicu Popescu, ministru de externe,  regiunea transnistreană este parte a Republicii Moldova. Activitățile Federației Ruse în această regiune sunt neprietenoase, o bună parte din ele fiind și ilegale, inclusiv prezența militară rusă.

Potrivit lui, situația creată demonstrează o sfidare și un gest neprietenesc inițiată de Federația Rusă față de cetățenii țării. Nicu Popescu a mai spus că există un schimb de informații constant cu viceprim-ministrul pentru reintegrare, Oleg Serebrean. Vor fi elucidate circumstanțele în care manualele au ajuns în regiune, potrivit IPN.

La rândul său, ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, a declarat la acest subiect că este unul din multiplele gesturi neprietenoase din partea Federației Ruse în raport cu Republica Moldova întreprinse în ultima perioadă.

Ministerul Educației și Cercetării condamnă promovarea narativelor false în Republica Moldova contrare intereselor naționale și contrare adevărului. Ministrul presupune că manuale respective au fost transmise prin poșta diplomatică.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.