VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

150 de proiecte, finalizate în cadrul Programului Național „Satul European”

Până în prezent au fost finalizate 150 de proiecte în cadrul Programului Național „Satul European”. Despre aceasta a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.

„Este un angajament de a spori investițiile în localități și de a oferi o viață mai confortabilă și prosperă în întreaga țară. Prin astfel de proiecte concrete – construim Europa acasă”, a declarat Daniel Vodă.

Programul implementat de Guvernul Republicii Moldova, a atins noul prag de:

  • 150 de proiecte implementate; 
  • în valoare de 243 de milioane de lei;
  • cu peste 180.000 de beneficiari;
  • cele mai multe proiecte finalizate, 42 la număr, vizează construcția / reabilitarea / renovarea clădirilor publice; 
  • 33 de proiecte s-a instalat iluminatul public în localități;
  • 24 de localități sunt asigurate cu sisteme de alimentare cu apă, de epurarea a apei și de canalizare;
  • modernizarea a 20 de case de cultură;

    Menționăm că pentru anul curent, programul Satul European finanțează în total 496 de proiecte în întreaga țară, cu o valoare totală a investițiilor de 1,8 miliarde de lei. Până în prezent, deja 1 miliard de lei a fost valorificat.
    Guvernul a lansat programul Satul European Expres, care permite altor 399 de primării să implementeze proiecte de dezvoltare locală cu o valoare totală de aproximativ 172,3 milioane de lei până la sfârșitul acestui an. 

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.