VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Un grup de zeci de profesori din R. Moldova merg la un curs intensiv de formare în România

Un grup de 57 de profesori de limba română din UTA Găgăuzia, raionul Taraclia și municipiul Bălți pleacă în România pentru a urma un curs intensiv de formare profesională. Acțiunea este organizată la inițiativa Ministerului Educației și Cercetării și a Ambasadei României la Chișinău, transmite IPN.

Ministerul educației și cercetării, Dan Perciun, a spus că astăzi începe inițiativa de consolidare a competențelor profesionale de predare a limbii române în zonele compact populate de minoritățile etnice naționale. Proiectul a fost posibil datorită colaborării dintre MEC și Ministerul Educației din România și Ambasada României în Republica Moldova.

Potrivit ministrului, la intensificarea studierii limbii române va contribui și Planul-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal pentru anul de studii 2024-2025, care prevede includerea unor ore suplimentare de studiere a limbii române în școlile alolingve, începând din clasa I-a. Tot aici va contribui și conceptul de educație multilingvă, care a fost aprobat și va fi implementat în scurt timp și care prevede trecerea treptată la studierea unor discipline de bază în limba română.

Programul, spune Dan Perciun, a trezit un interes sporit mai ales printre etnicii găgăuzi și bulgari. Unele instituții au deschis chiar și clase cu predare în limba română. Un exemplu în acest sens este Liceul Teoretic ,,Mihail Ciachir” din Ceadîr Lunga, care, pe lângă patru clase primare deja existe de limba română, din 1 septembrie va deschide prima clasă de a V-a în limba română.

Cristian Leon-Țurcanu, ambasadorul României în Republica Moldova, a remarcat că după acest prim grup care pleacă în România vor mai pleca alte două grupe. De asemenea, a remarcat că se lucrează la începerea unui nou proiect, sprijinit generos de Ministerul Educației de la București, care să se adreseze nu doar profesorilor de limbă și literatură română, dar și profesorilor care predau și alte materii în limba română. El a adăugat că o veste bună este finalizarea lucrărilor la liceul de limbă română din Comrat, unde Guvernul României a investit peste 800 de mii de euro.

Sofia Cuneva, profesoară de limba și literatura română de la Liceul Teoretic din orașul Tvardița, raionul Taraclia, consideră că participarea la cursuri în România îi va permite să își îmbunătățească cunoștințele și mai apoi să își împărtășească experiențele. ,,Prin intermediul acestor cursuri, vom avea ocazia să ne întâlnim cu colegi din întreaga țară, să descoperim noi metode și tehnici de predare și să ne inspirăm din bogata moștenire culturală românească”, a adăugat profesoara.

La mijlocul lunii iulie, încă 50 de profesori vor avea posibilitatea să-și perfecteze competențele lingvistice în România. În total, sunt 900 de profesori de limba română care predau în cele 255 de școli cu predare în limba rusă din R. Moldova.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.