VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Programul de retehnologizare și eficiență energetică a ÎMM, lansat de ODA. Gavrilița: „Vom veni cu soluții noi pentru actuala criză energetică globală”

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) a lansat, marți, 9 august, Programul de retehnologizare și eficiență energetică a întreprinderilor mici și mijlocii, care va susține companiile să-și sporească competitivitatea și productivitatea pe piața națională și internațională, anunță Guvernul printr-un comunicat de presă.

În cadrul Programului, potrivit notei informative emise de Executiv, IMM-urile vor primi ajutor nerambursabil din partea statului, în valoare de până la 2 milioane de lei, pentru tehnologizarea și retehnologizarea afacerilor, și până la 1,5 milioane de lei pentru achiziționarea echipamentelor care vor asigura reducerea consumului de energie electrică, cu cel puțin 15% față de consumul existent.

Prezentă la eveniment, prim-ministra Natalia Gavrilița a subliniat că elaborarea Programului a fost impulsionată atât de crizele actuale, cât și de necesitatea de a spori competitivitatea produselor autohtone, în contextul în care 80% din acestea merg spre piețe cu standarde înalte, precum piața UE și cea a Statelor Unite ale Americii. Potrivit prim-ministrei, nivelul scăzut de productivitate și competitivitate, folosirea utilajelor cu nivel redus de performanță tehnologică, dar și consumul înalt al energiei electrice – toți acești factori stagnează procesul de dezvoltare a sectorului de producție din Republica Moldova. 

„Prin acest Program, ne propunem să sporim gradul de performanță a întreprinderilor mici și mijlocii, să înlocuim utilajele tehnice ineficiente cu soluții tehnologice moderne și să optimizăm costurile de producere, prin implementarea măsurilor de eficiență energetică.  Astfel, vom ajuta companiile să fie mai eficiente și mai competitive, vom contribui la reducerea presiunii asupra mediului înconjurător și vom veni cu soluții noi pentru actuala criză energetică globală, care ne impune să fim mai eficienți. Sper că această investiție a statului va fi utilă pentru afacerile dumneavoastră, va contribui la crearea locurilor de muncă pentru cetățenii noștri  și la promovarea Republicii Moldova la nivel internațional”, a spus Natalia Gavrilița.

Potrivit Guvernului, prioritate în cadrul Programului se va acorda afacerilor ce vor demonstra o evoluție pozitivă a indicatorilor economici în ultimii 2 ani de activitate. Acestea vor putea investi în automatizarea procesului de producție, robotizarea producției, implementarea soluțiilor IT, instalarea panourilor solare și fotovoltaice, precum și în utilaj și instalații pentru încălzire termală. O condiție importantă pentru participarea la Program este ca fondatorii întreprinderii să fie cetățeni ai Republicii Moldova și să dețină cel puțin 75% din proprietatea întreprinderii/afacerii.

Programul de retehnologizare și eficiență energetică este susținut de Guvern pentru o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea de a fi prelungit, iar pentru implementarea acestuia, în anul 2022, au fost alocate resurse financiare în valoare de 55 milioane lei.

Pentru a participa la Program, solicitanții vor completa un formular pe pagina oficială ODA:  https://bit.ly/3C04sbw. Detalii Program: https://bit.ly/3A8ozTK.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.