Într-o ediție specială a emisiunii „Realitatea Românească”, dedicată Zilei Universale a Iei, istoricul și cercetătorul științific Andrei Prohin de la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală a vorbit despre simbolistica, evoluția și recunoașterea internațională a Cămășii cu Altiță – element de identitate culturală românească înscris în patrimoniul imaterial al umanității UNESCO.
Pe 24 iunie, de Sânziene, marcăm Ziua Universală a Iei, o sărbătoare a identității și continuității culturale. În decembrie 2022, România și Republica Moldova au reușit înscrierea dosarului „Arta cămășii cu altiță” pe Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial. „Este o mare realizare pentru tot neamul românesc. Ia a devenit, de peste un secol, o marcă identitară”, a subliniat dr. Andrei Prohin, cercetător științific la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală.
Diversitatea care ne unește
Cămașa cu altiță poartă denumiri și particularități regionale: ie, cămașa fetelor, cămașă cu umeraș, cu ciupag, zoroclie, chimieșă. „Cultura populară se definește prin diversitate; două cămăși nu sunt identice, iar tocmai această variație păstrează creația vie”, a explicat istoricul.
În Basarabia (Moldova istorică), modelele sunt mai aerate, cu spații libere între ornamente, păstrând straturi vechi de stil. În alte zone, precum Oltenia sau Hunedoara, decorul e mai dens. „La noi s-au conservat motive mai vechi; diversitatea denumirilor însăși este o bogăție”, a punctat invitatul.
Limbajul secret al motivelor
Anatomia unei ii autentice include altița (umărul), încrețul și râurile (panglici verticale ornamentale). Descriind o ie basarabeană, dr. Prohin a notat: „Altița cu ‘scrânciobel’ încadrează motivul ‘fântâna’; încrețul romboidal trimite la pământ și fertilitate; râurile oblice reiau valuri și romburi – semne de noroc și apărare.”
Cromatica comunică vârsta și statutul: tonurile mai temperate indică maturitatea. „Șiretul de la gât, care formează „crețișorii”, e atestat din Antichitate; îl vedem pe Columna lui Traian – dovadă a vechimii acestui tip de cămașă”, a adăugat cercetătorul.
Patrimoniu viu: comunități, ateliere, sărbători
Statutul UNESCO cere tradiție vie: meșteri, purtători, comunități. „Avem ateliere și grupuri de doamne care cos din pasiune, tradiția trăiește și se transmite”, a spus dr. Prohin. În Chișinău, funcționează ateliere precum Casa Cristea, Atelierul Bojescu, alături de numeroase meșterițe populare.
Sărbători dedicate Zilei Naționale a Portului Popular (ultima duminică din iunie, în R. Moldova) și Zilei Iei (24 iunie, în România), creează piețe culturale unde meșterii expun, vând și explică publicului.
Autentic vs. reinterpretare: echilibrul necesar
Popularitatea iei atrage și produse simplificate sau apropieri comerciale neatestate. „UNESCO nu poate bloca creativitatea, dar autenticitatea trebuie protejată: indicarea sursei, dialogul cu comunitățile, criterii clare de calitate”, a atenționat dr. Prohin. Muzeele și uniunile de meșteri aplică filtre curatoriale pentru a garanta respectarea canoanelor tradiționale.
Ia este mai mult decât un veșmânt: e poveste, memorie și promisiune. Prin cos, purtare, documentare și educație, comunitățile de pe ambele maluri ale Prutului transmit mai departe arta cămășii cu altiță – patrimoniu viu, comun și european. „Tradiția există în comunitate”, spune dr. Prohin. Datoria noastră este s-o purtăm, s-o înțelegem și s-o protejăm.
Vizionați dialogul integral
Interviul complet este disponibil pe paginile de Facebook și YouTube ale postului Vocea Basarabiei.
Emisiunea este realizată în cadrul proiectului „Vocea Basarabiei: informații și reziliență informațională românească în R. Moldova”, finanțat de către Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestei emisiuni nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.
