VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ziua Armatei Naționale. Ministrul Apărării: „Armata este un garant al păcii și stabilității Republicii Moldova”

Anual, pe 3 septembrie este marcată Ziua Armatei Naționale. Cu această ocazie, Ministrul Apărării, Anatolie Nosatâi, a adresat militarilor un mesaj de felicitare.

Domnilor militari, angajați civili, veterani și militari în rezervă. Vă adresez cele mai sincere felicitări și urări de bine cu prilejul aniversării Zilei Armatei Naționale. Vă mulţumesc pentru prestaţia bună pe care aţi demonstrat-o la îndeplinirea obligațiunilor funcționale, activând în interesul țării și al cetățenilor.

Datorită profesionalismului Dumneavoastră, Armata Națională este un garant al păcii și stabilităţii Republicii Moldova, iar statul nostru — un contribuitor ferm la securitatea internațională, prin participarea în misiuni de menținere a păcii.

Dragi colegi, am încrederea că veţi continua să vă faceţi datoria cu responsabilitate şi perseverenţă pentru a îndeplini dezideratul de modernizare a Armatei Naționale și a oferi securitate fiecărui cetățean al țări noastre. La fel, vin cu un mesaj deosebit de apreciere pentru cei care au stat la baza formării Armatei Naționale și care au luptat pentru apărarea suveranității, independenței și integrității Republicii Moldova.

Un gând aparte pentru militarii Armatei Naționale care în acest moment execută servicii în unitățile militare și celor care se află în misiuni internaționale de menținere a păcii, dar și familiilor care îi încurajează și susțin în îndeplinirea angajamentelor asumate față de țară. La mulți ani, Armata Națională”, se arată în mesajul ministrului Apărării.

Armata Națională a fost creată pe 3 septembrie 1991, prin decret prezidențial. În anul curent se împlinesc 32 de ani de la fondare.

De asemenea, cu prilejul Zilei Armatei Naționale, Ministerul Apărării a pregătit un șir de activități. În capitală, vor fi prezentate expoziții de fotografii, de echipament și tehnică, exerciții demonstrative, concursuri pentru copii, recital muzical și ceremoniale militare de retragere cu torță și altele.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.