Premierul desemnat, Vasile Tofan, merge astăzi, 21 iulie, în Parlament pentru a prezenta programul de activitate și a solicita votul de încredere pentru cabinetul său. Ședința Legislativului este programată pentru ora 11:00.
Programul de guvernare intitulat „Economie europeană, stat eficient” include cinci priorități importante. Printre acestea se numără relansarea creșterii economice, accelerarea aderării la Uniunea Europeană, un stat eficient, digital și responsabil, securitate, justiție și pace, precum și creșterea calității vieții și a coeziunii sociale.
Guvernul propus de Vasile Tofan este format din 16 miniștri. Astfel, 12 membri ai Executivului precedent își păstrează funcțiile, iar alte patru nume noi se alătură echipei guvernamentale.
Printre numele noi se numără Radu Musteață, actualul șef al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, care a fost propus la conducerea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.
Dan Suruceanu, viceadministratorul complexului multimedia și sportiv „Chișinău Arena”, a fost desemnat pentru a prelua conducerea Ministerului Culturii, iar deputata PAS Victoria Belous a fost propusă la șefia Ministerului Finanțelor. Totodată, pentru funcția de ministru al Sănătății a fost desemnat consilierul prezidențial în domeniul sănătății, Alexandru Gasnaș.
Menționăm că Vasile Tofan a fost desemnat candidat la funcția de prim-ministru de președinta Maia Sandu, la propunerea Partidului Acțiune și Solidaritate, după demisia lui Alexandru Munteanu.
Conform legislației, Parlamentul acordă votul de încredere Guvernului cu votul majorității deputaților aleși. Ulterior, în baza votului de încredere oferit de Parlament, președintele Republicii Moldova numește Guvernul.






