VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Zi decisivă în SUA. Americanii decid azi, în ultima zi a votului, pe cine trimit în următorii patru ani la Casa Albă

Americanii decid marți, pe 5 noiembrie, la alegerile prezidențiale SUA, pe cine trimit la Casa Albă pentru următorii patur ani. Bătălia se dă între Kamala Harris și Donald Trump, însă sistemul electoral american este diferit de al altor țări. Preşedintele Statelor Unite este ales prin sufragiu universal indirect într-un singur tur de scrutin.

Mai mult decât o simplă zi de alegeri, 5 noiembrie marchează sfârşitul votului. Este, de fapt, ultima zi în care alegătorii îşi pot exprima votul, pentru că în 47 de state este posibil să se voteze anticipat de ceva timp. Secţiile de votare sunt deschise în avans, la ore care variază în funcţie de localitate. Acest lucru oferă flexibilitate calendarului electoral, mai ales că ziua alegerilor este întotdeauna într-o marţi. (Încă din anul 1845, Congresul Statelor Unite a stabilit ca alegerile prezidențiale din SUA să se defășoare în prima marți după prima luni din noiembrie). La 3 noiembrie, cu doar două zile înainte de ziua alegerilor, peste 51 de milioane de persoane votaseră deja. De asemenea, este posibil ca americanii să voteze prin corespondenţă, adică fără a fi necesar să se meargă la o secţie de votare, ci prin trimiterea unui plic cu buletinul de vot completat.

Bătălia electorală se va da, și de această dată, în așa-numitele „state-cheie”, sau state americane în care alegătorii nu sunt în mod tradițional deciși să voteze preponderent cu un anumit partid și care „oscilează” în opțiunile de vot (de unde și denumirea de „swing states”). Astfel, în statele Arizona, Georgia și Carolina de Nord, sondajele i-au dat câștigători ori pe Harris, ori pe Trump, de la începutul lunii august și până în prezent Vicepreședinta SUA, Kamala Harris, a intrat în cursa pentru președinția SUA în luna iulie 2024, după ce actualul președinte, Joe Biden, a decis să se retragă din cursa electorală, o decizie considerată a fi „în cel mai bun interes al partidului și al țării”. Donald Trump a fost președinte al Statelor Unite între anii 2017-2021, iar în urma alegerilor prezidențiale din 2020, Trump a pierdut în fața lui Biden. A refuzat atunci să admită înfrângerea și a făcut o serie de acuzații nefondate de fraudă electorală.

Votul universal sau sufragiul universal reprezintă unul dintre principiile de bază ale democrației și are drept scop oferirea posibilității fiecărui cetățean adult și cu discernământ de a-și exercita dreptul la vot.

Preşedintele Statelor Unite este ales prin sufragiu universal indirect într-un singur tur de scrutin. Alegătorii marchează pe buletinul de vot sau pe o maşină de vot căsuţa corespunzătoare candidatului la preşedinţie pe care îl aleg (şi vicepreşedintele său). În 2024, ei pot alege între Donald Trump sau Kamala Harris, dar şi alţi candidaţi marginali, precum candidata Partidului Verde, Jill Stein, sau Robert Kennedy Jr, independent care îl susţine pe Donald Trump. În realitate, însă, americanii nu votează direct pentru aceste nume, ci pentru cei 538 de electori care alcătuiesc ceea ce se numeşte Colegiul Electoral.

Colegiul electoral este un ansamblu de electori desemnaţi de fiecare din cele 50 de state componente ale uniunii (la care se adaugă 3 electori pentru districtul federal), care aleg, în mod formal, preşedintele şi vicepreşedinte Statelor Unite ale Americii.  Fiecare stat are un număr de electori raportat la numărul de reprezentanţi pe care îi are în Congres: 100 de senatori, doi pentru fiecare stat, şi 435 de reprezentanţi, distribuiţi în funcţie de populaţia statului.  Rezultă astfel un total de 535 de electori, la care se adaugă trei alocaţi Washington D.C., capitala ţării, care nu are niciun reprezentant în Congres.

Pentru a fi ales preşedinte, un candidat trebuie să obţină voturile a cel puţin 270 dintre aceştia. Toate statele, în afară de două, Nebraska și Maine, care distribuie votul electoral în mod proportional între candidați, în funcție de procentajul de sufragii obținut de fiecare, au un sistem denumit “winner-take-all”, mai exact “câștigătorul ia totul”. În acest sistem, candidatul care obţine majoritatea voturilor într-un anumit stat câştigă toate voturile reprezentative alocate statului respectiv în Colegiul Electoral. Odată ce un candidat are majoritatea în toate statele, rezultatul este deja anticipat. Colegiul Electoral este folosit doar pentru a-l alege pe președinte și pe vicepreședinte.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.