VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Votat în Parlament: Angajații din Moldova vor beneficia de tichete de vacanță

Salariații vor putea beneficia de tichete de vacanță pentru accesarea serviciilor turistice oferite în țara noastră. Parlamentul a adoptat, astăzi, un proiect de modificare a Legii cu privire la organizarea și desfășurarea activității turistice în Republica Moldova, elaborat de Ministerul Culturii.

Potrivit amendamentului propus la acest proiect de lege de către deputata PAS Mariana Cușnir, tichetul de vacanță reprezintă un bilet sau card cu valoare nominală, emis în formă electronică sau pe suport de hârtie de către un operator autorizat, care este acordat de către angajator salariatului pentru acoperirea cheltuielilor suportate în structurile de primire turistică din zonele rurale ale Republicii Moldova.

- Advertisement -

Acordarea tichetelor de vacanță va fi facultativă și va avea loc la decizia conducătorului entității, în funcție de mijloacele financiare deținute sau preconizate. Tichetele vor fi valabile timp de un an de la data emiterii, iar procedura de emitere, eliberare, utilizare și returnare a acestora va fi stabilită de către Guvern.

Totodată, prin modificările propuse la cadrul normativ în vigoare se definesc o serie de noțiuni, precum destinație turistică, traseu turistic, indicator de informare și orientare turistică, agenție tur-operatoare, organizație de management al destinației turistice etc. Este stipulată și obligația Guvernului de a aproba modul de constituire şi activitate a Organizațiilor de Management al Destinațiilor Turistice (OMDT), conform practicilor Organizației Mondiale a Turismului.

O altă modificare vizează instituirea inventarului agenților economici din industria turismului din Republica Moldova, care va reprezenta un instrument oficial de evidență, actualizată sistematic, a tuturor entităților (persoane fizice și juridice) care desfășoară activități economice în domeniul turismului. Documentul mai conține prevederi cu privire la statutul și activitatea Oficiului Național al Turismului, structură subordonată Ministerului Culturii.

Proiectul de modificare a Legii cu privire la organizarea și desfășurarea activității turistice în Republica Moldova a fost elaborat în scopul ajustării cadrului normativ în domeniul turismului în vederea implementării eficiente a politicilor publice din domeniu, dezvoltarea turismului intern și receptor, promovarea țării ca destinație turistică pe plan extern, precum și pentru asigurarea prestării serviciilor turistice la standarde internaționale.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.