VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Votat de Parlament: Activitatea Curții Constituționale va fi reglementată de o lege nouă

Organizarea și funcționarea Curții Constituționale va fi reglementată de o lege nouă. Inițiativa legislativă a fost votată în a doua lectură de 55 de deputați.

Proiectul legii cu privire la Curtea Constituțională a fost elaborat de Ministerul Justiției. Documentul comasează reglementările Legii cu privire la Curtea Constituțională, adoptată în 1994, și ale Codului jurisdicției constituționale, adoptat în 1995. La intrarea în vigoare a noii legi, cele două acte normative vor fi abrogate.

Noua lege reglementează unitar modul de organizare și funcționare a Înaltului For Constituțional. Pentru lectura a doua, textul actului normativ a fost modificat, în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneția. La fel, este acordată o autonomie mai largă Curții Constituționale și sunt îmbunătățite unele aspecte, printre care regimul incompatibilităților și restricțiilor în exercitarea funcției de judecător constituțional, mecanismul de responsabilizare a judecătorilor Înaltei Curți etc.

Printre prevederi figurează extinderea cercului de subiecți cu drept de sesizare a Curții cu judecătorii / completurile de judecată din cadrul Curții Supreme de Justiție, al curților de apel și al judecătoriilor. O altă prevedere vizează controlul a priori al constituționalității tratatelor internaționale la care Republica Moldova intenționează să devină parte.

Actul normativ mai consolidează mecanismul de responsabilizare a judecătorilor Curții Constituționale prin stabilirea în legislație a mai multor sancțiuni disciplinare. Este vorba despre avertisment, mustrare și ridicarea mandatului. Cea mai severă sancțiune, ridicarea mandatului de judecător al Curții Constituționale, va fi aplicată printr-o hotărâre a plenului, adoptată cu 2/3 din numărul judecătorilor Înaltei Curți.

Proiectul introduce și noi incompatibilități și restricții în exercitarea funcției. Mai exact, judecătorii Curții Constituționale vor renunța la calitatea de membri ai unor partide politice până la depunerea jurământului. Până în prezent, aceștia erau obligați să își dea angajamentul că își vor suspenda activitatea în partid sau în altă organizație politică pe perioada mandatului.

Documentul vizează și revizuirea mecanismului privind completarea vacanței funcției de judecător al Curții Constituționale. Astfel, este prevăzută reglementarea diferită a termenelor pentru sesizarea autorităților competente să numească judecătorii, în funcție de motivele de încetare a mandatului de judecător constituțional (demisie, ridicare a mandatului, deces sau expirare a mandatului).

O altă prevedere constă în instituirea testului de admisibilitate a sesizărilor adresate Curții. Mai exact, sunt stipulate criterii clare de admisibilitate a sesizărilor.

Prevederile documentului vor intra în la data publicării în Monitorul Oficial. In termen de trei luni, Curtea Constituțională va adopta actele normative necesare pentru implementarea acestuia, iar Guvernul va prezenta Parlamentului propuneri pentru aducerea legislației în concordanță cu prevederile legale.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.