VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Vot în penitenciare. Echipe ale birourilor electorale au ajuns cu urna mobilă și la deținuți

Echipele de funcționari electorali au ajuns azi cu urnele mobile nu doar la vârstnicii care nu se pot deplasa la secție sau la pacienții din spitale, dar și la deținuți. Membrii unui birou din Bălți s-au deplasat azi la Penitenciarul nr. 11 din Bălți, acolo unde a fost amenajată o sală și instalate cabine pentru ca deținuții să-și poată exercita dreptul la vot.  

„În ziua alegerilor pentru funcția de președinte a Republicii Moldova și la Referendumul Republican Constituțional, la urna mobilă din penitenciar este asigurată prezența persoanelor private de libertate, o categorie specială de alegători cu drept de vot în număr de 319 persoane, pentru exercitarea dreptului constituțional. Procesul electoral se desfășoară în încăpere special amenajată cu această ocazie, în incinta instituției. Urna mobilă a fost asigurată de către membrii secției de votare. Pe parcursul campaniei electorale, deținuții au fost informați despre dreptul la vot, despre exprimarea dreptului constituțional și procedura alegerii”, a declarat șeful de secție al Penitenciarului nr. 11 din Bălți, Oleg Pînzaru, transmite tvn.md.

Sursa scrie că pentru a asigura dreptul la vot a deținuților, 25 de cetățeni au beneficiat de un act de identitate provizoriu, eliberat de urgență de ASP.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.