„Vocea pacientului”: moldovenii își vor putea împărtăși experiențele medicale

Calitatea serviciilor medicale va putea fi evaluată de cetățeni prin intermediul platformei „Vocea Pacientului”. Aplicația, dezvoltată cu sprijinul financiar al Elveției, permite pacienților să-și împărtășească experiențele prin completarea anonimă a unui chestionar online.

„Platforma Națională „Vocea Pacientului” reflectă un angajament pentru transparență. Înțelegem că modernizarea sistemului de sănătate nu înseamnă doar dotare cu infrastructură și instrumentar, ci că, în ultimă instanță, calitatea serviciilor medicale se reflectă în experiența celui care le accesează. Vorbim acum despre pacienți”, a declarat ministrul Sănătății, Emil Ceban.

- Advertisement -

Aplicația a fost dezvoltată în cadrul proiectului „Echitate în sănătate prin responsabilizare socială”, finanțat de Guvernul Elveției și implementat de Crucea Roșie din Elveția, în parteneriat cu Asociația Obștească CASMED. â

„Un instrument important pentru un sistem de sănătate mai deschis, mai responsabil și mai aproape de oameni. Este deosebit de important faptul că acest instrument va fi implementat la nivel național în toate spitalele din Republica Moldova, inclusiv în cele departamentale”, a menționat Guido Beltrani, directorul Biroului de Cooperare al Elveției în R. Moldova.

La rândul său, Andrei Uncuța, directorul Spitalului Republican „Timofei Moșneaga”, a menționat că platforma oferă oricărui cetățean posibilitatea de a semnala dificultăți, de a oferi sugestii sau de a transmite aprecieri cadrelor medicale:

„Cetățenii Republicii Moldova merită cea mai bună asistență medicală, un act medical calitativ și cele mai bune îngrijiri în cadrul instituțiilor medicale din țară. |Acest instrument este universal și va acoperi toate instituțiile medico-sanitare. În primul rând, oferă pacientului posibilitatea, oriunde s-ar afla, să vină cu o opinie transparentă referitoare la condițiile de cazare, alimentație și condițiile hoteliere de care a beneficiat în perioada tratamentului.”

Platforma va fi pilotată în 109 instituții medico-sanitare din întreaga țară, acoperind o gamă largă de servicii, de la nivel local până la cel republican. Chestionarul poate fi completat în mod anonim și este disponibil în mai multe limbi. Pacienții pot accesa platforma direct pe site-ul voceapacientului.md, scanând codurile QR afișate în instituții sau utilizând tabletele speciale.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.