Vladimir Putin a avut o declarație publică în seara zilei de ieri, prima de la rebeliunea din weekend a grupării de mercenari Wagner. Președintele rus a transmit că rebeliunea „a fost o trădare asemănătoare cu cea a neonaziștilor de la Kiev” iar organizatorii vor fi aduși în fața justiției.
Putin a declarat că luptătorilor Wagner li se va permite să meargă cu Prigojin în Belarus sau pot alege să se angajeze în Armata Rusă.
„Încă de la începutul evenimentelor au fost luate imediat toate deciziile necesare pentru a neutraliza amenințarea apărută, pentru a proteja ordinea constituțională, viața și securitatea cetățenilor noștri. O rebeliune armată ar fi fost înăbușită în orice caz. Organizatorii rebeliunii nu au putut să nu înțeleagă acest lucru. Au înțeles totul, inclusiv că s-au pornit să înfăptuiască acțiuni criminale, pentru a scinda și slăbi țara, care se confruntă acum cu o amenințare externă colosală, o presiune fără precedent din exterior”, a spus Putin.
Preşedintele rus a mai spus că orice încercare de revoltă sau şantaj va eşua în Rusia. Liderul de la Kremlin le-a mulțumit luptătorilor Wagner care au luat decizia corectă și nu au mers la vărsare de sânge fratricidă.
„Organizatorii acestor rebeliuni trebuie să înțeleagă că vor fi aduși în fața justiției. Ce au făcut ei a fost să destabilizeze țara. Ce au organizat ei a fost asemănător cu ce au făcut neonaziștii la Kiev. Nu am fi vrut ca societatea noastră să fie împărțită, să avem civili morți în Rusia. Ei au încercat să se răzbune pentru eșecul lor de pe front, să se răzbune pe serviciile speciale care și-au ținut jurământul față de populație, dar au calculat greșit. Forțele speciale au respectat jurământul către țară și aceste forțe au salvat Rusia. Știm că marea majoritate a luptătorilor Wagner sunt patrioți ruși, devotați poporului și statului lor. Ei au întors spatele unei posibile vărsări de sânge. Acolo s-ar fi putut produce evenimente cu consecințe tragice pentru țară. Vreau să le mulțumesc comandanților care au luat decizia de a se întoarce din drum”, a mai spus Vladimir Putin.
Putin a menționat că luptătorii Wagner care doresc pot să se alăture forțelor armate ale Rusiei prin încheierea unui contract cu Ministerul Apărării sau să se întoarcă acasă. De asemenea, Putin a menționat că: „cine vrea poate merge în Belarus. Promisiunea pe care am făcut-o se va împlini. Repet, alegerea este a ta, dar sunt sigur că va fi alegerea soldaților ruși care și-au dat seama de tragica lor greșeală.
Președintele rus a mulțumit omologului său belarus, Alexandr Lukașenko „pentru eforturile și contribuția sa la soluționarea pașnică a situației”.
Nu a făcut însă nici o menţiune, în discursul său, despre liderul grupului Wagner, Evgheni Prigojin, care a condus revolta.
La scurt timp după discursul televizat, președintele Putin a organizat o ședință cu oficialii din domeniul securității. La acesta au participat procurorul general al Federației Ruse, șeful statului major, șeful Gărzii Naționale, ministrul Apărării, ministrul Afacerilor Interne, directorul serviciului FSB și șeful Comitetului de Investigații.