Vladimir Plahotniuc, fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile.
Decizia a fost pronunțată astăzi, 20 martie, de către magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, care au admis demersul procurorului privind prelungirea mandatului de arest în dosarul „Frauda bancară”.
Măsura se aplică începând cu data de 24 martie și va fi valabilă până pe 23 aprilie. Vladimir Plahotniuc nu a fost prezent la ședința de judecată.
Totodată, la 19 martie, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis alte trei demersuri privind prelungirea arestului preventiv în privința lui Plahotniuc în cadrul cauzelor penale aflate la faza de urmărire penală.
Menționăm că Vladimir Plahotniuc a fost reținut pe aeroportul din Atena la 22 iulie 2025 și extrădat în Republica Moldova pe 25 septembrie 2025, fiind ulterior plasat în Penitenciarul nr. 13.
El figurează în mai multe dosare penale cum ar fi: „Frauda bancară”, „Procurarea frauduloasă a blanchetelor pentru pașapoarte”, „Metalferos” și „Sacoșa neagră”. Ultimul dosar, în care este vizat Vladimir Plahotniuc, se referă la folosirea a 18 acte false, descoperite în urma anchetei din Grecia.






