Un șofer de 55 de ani a fost surprins circulând cu 152 km/h pe centura de ocolire a municipiului Chișinău, deși limita legală de viteză în acel sector era de 90 km/h.
Aparatul radar TruCAM, folosit de polițiștii din cadrul Secției escortă și misiuni speciale a Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP), a înregistrat depășirea semnificativă a vitezei legale.
Conform legislației în vigoare, conducătorul auto riscă o amendă de până la 2.500 de lei, precum și suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă între 30 și 45 de zile.
Totodată, poliția informează că doar în ultimele 24 de ore, 700 de șoferi au fost depistați depășind limita legală de viteză pe drumurile din Republica Moldova.
INSP reamintește că respectarea limitelor de viteză este crucială pentru siguranța rutieră, contribuind la prevenirea accidentelor și protejarea vieților.