Președintele ucrainean Volodimir Zelenski este primul șef de stat care a sosit în dimineața zilei de astăzi la Castel Mimi din localitatea Bulboaca, unde se desfășoară Summitul Comunității Politice Europene (CPE). Liderul ucrainean a fost întâmpinat de președinta R. Moldova, Maia Sandu.
Participarea președintelui ucrainean la eveniment nu a fost confirmată, dar nici infirmată până în ultimul moment, din motive de securitate.
Imediat ce a ajuns în R. Moldova, Zelenski a scris un mesaj pe Telegram: „Astăzi lucrăm în Moldova. Voi participa la summitul Comunității Politice Europene. Multe întâlniri bilaterale. Dezvoltăm o coaliție de luptători și oferim o coaliție de „Patrioți”. UE și NATO sunt formula de pace. Toate pentru a ne proteja viitorul”.
În cadrul unei declarații pentru presa prezentă la summit, liderul de la Kiev a mulțumit cetățenilor moldoveni pentru primirea refugiaților ucraineni după începerea războiul, în special, pentru mobilizarea moldovenilor în prima zi de război. Oficialul a precizat că garanțiile de securitate sunt importante nu doar pentru Ucraina, dar și pentru R. Moldova.
„Nu este simplu să vii în Moldova, dar, cum am spus anterior, vin să transmit mesajul tuturor ucrainenilor că susținem cu adevărat Moldova, oamenii din Moldova, așa că – „Salut, Moldova”. Suntem gata să mergem împreună în clipele istorice, umăr la umăr. Mulțumesc cetățenilor moldoveni pentru faptul că ați găzduit oamenii noștri, toți refugiații chiar din primele zile a acestui război de amploare. Nu vom uita niciodată acest lucru.
Ceea ce este important este ca viitorul nostru să fie în UE. Ucraina este gata să facă parte din NATO. Așteptăm când NATO va fi gata să primească Ucraina. Cred că garanțiile de securitate sunt importante nu doar pentru Ucraina, dar și pentru vecinii noștri, pentru Moldova, din cauza Rusiei și a agresiunii în Ucraina și potențialele atacuri în alte părți ale Europei”, a spus Zelenski.
Într-o postare pe rețelele de socializare, Maia Sandu a declarat că înainte de începerea evenimentului a avut o discuție foarte bună cu Volodimir Zelenski despre situația de pe front, agenda bilaterală și parcursul nostru european.
„Toate țările europene ne-am întrunit la summitul CPE pentru a susține împreună Ucraina și să găsim cele mai bune soluții pentru a restabili și menține pacea pe continentul nostru. Moldova este Europa, Ucraina este Europa”, a spus Maia Sandu.
Republica Moldova găzduiește astăzi Summitul Comunității Politice Europene, eveniment la care participă circa 50 de șefi de state, prim-miniștri și înalți oficiali europeni.