„Ziua Mondială Fără Tutun” (WNTD) este marcată anual pe dată de 31 mai, în iniţiativa de a atrage atenţia asupra pericolului utilizării tutunului pentru societate, nu numai pentru fumători. Această zi reprezintă pentru fumătorii din întreaga lume o oportunitate de a reconsidera motivele pentru care recurg la acest viciu și de a încerca să scape de el. Evenimentul are drept scop informarea și sensibilizarea populației privind efectele nocive ale fumatului asupra organismului uman.
Fumatul continuă să reprezinte o epidemie globală. Astfel, circa 6 milioane de oameni îşi pierd anual viaţa din cauza fumatului. Peste 5 milioane din aceste decese sunt rezultatul consumului direct de tutun, iar peste 600.000 sunt atrase de fumatul pasiv. În perspectiva anului 2030 numărul deceselor anuale s-ar putea ridică la peste 8 milioane în lipsa unor măsuri urgențe.
Fumatul unei țigări prin arderea incompletă sau încălzirea tutunului produce până la 2 litri de fum, în care se formează cca 4000 de compuși chimici, din care mai bine de 3000 reprezintă substanțe toxice pentru om, iar 70 dintre ele, cum ar fi nicotină, gudronul, monoxidul de carbon, arsenul, radonul sunt elemente radioactive, cianurile, fenolul, cromul ajung și se acumulează în cantități ridicate în organism și provoacă diferite stări patologice, inclusiv cancerul. Cei mai toxici compuşi din fumul de tutun sunt nicotină, gudronul și monoxidul de carbon.
Consumul de tutun – afectează în mod subit sănătatea omului. Aproape că nu există sistem de organe care să nu fie afectat de consumul de tutun. Peste 20 de forme de cancer sunt din cauza fumatului.