(VIDEO) Un presupus intermediar al unei grupări de escroci, reținut

Un tânăr de 24 de ani, originar din raionul Hîncești, a fost reținut, fiind suspectat că ar fi făcut parte dintr-un grup specializat în comiterea escrocheriilor.

Potrivit Poliției, suspectul ar fi avut rol de intermediar. Acesta ar fi preluat de la curieri peste 600 000 de lei, bani obținuți în urma acțiunilor frauduloase, pe care ulterior i-ar fi transmis altor membri ai grupării. Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 5 ani de închisoare.

- Advertisement -

Cazul a fost documentat de polițiștii și procurorii din sectorul Buiucani, în comun cu angajații Direcției de Poliție a municipiului Chișinău. Oamenii legii continuă acțiunile de urmărire penală pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și stabilirea rolului fiecăreia în activitatea infracțională.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.