VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ Un bărbat de 35 de ani, anunțat în căutare națională de două luni, reținut în Capitală

Un bărbat de 35 de ani, anunțat în căutare națională de două luni, a fost reținut de oamenii legii.

Potrivit unui comunicat remis presei, acesta face parte dintr-o grupare infracțională specializată în șantaj, anihilată de oamenii legii la sfârșitul anului trecut.

Bănuiții, trei la număr ar fi șantajat un bărbat de 39 de ani din Hâncești sub pretextul unei datorii inventate și estorcau de la acesta mii de euro.

În luna ianuarie curent, pe perioada desfășurării urmăririi penale în privința acestora de către Judecătoria mun. Chișinău sediul Ciocana, au fost aplicate măsuri preventive neprivative de libertate. Ulterior, unuia dintre bănuiți i-a fost modificată măsura preventivă în arest preventiv, dar acesta intenționat se ascundea de organul de urmărire penală.

Ca urmare a acțiunilor întreprinse, ofițerii de investigație au stabilit că bănuitul s-ar ascunde într-un apartament din municipiul Chișinău.

Astfel, pentru a fi prezentat în fața organului de urmărire penală sau instanței de judecată, grupul de intervenție format din ofițeri ai Direcției investigații criminalitate organizată a INI, Direcției Generale Urmărire Penală, sub conducerea procurorilor PCCOCS și  cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger” au descins cu percheziții la domiciliul unde s-ar fi ascuns suspectul.

Acesta a fost reținut, iar ulterior plasat în Izolator.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.