VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ Un avion cu mercenari Wagner la bord s-a prăbușit în Mali

Pe rețelele de socializare a apărut o înregistrare video a prăbuşirii unui avion de transport de tip Iliuşin 76 (Il-76) aparţinând armatei din Mali, la bordul căruia se aflau mercenari din cadrul grupării paramilitare ruse Wagner, relatează agenția AFP, citată de News.ro.

Înregistrarea surprinde un avion de tip Il-76 de fabricaţie rusă care aterizează, îşi continuă cursa nebună, iese de pe pistă, dispare într-un nor de praf şi apori explodează.

Avionul aparţinea armatei din Mali şi avea la bord militari din gruparea paramilitară rusă Wagner, declarau duminică surse militare şi salvatori AFP.

Niciun bilanţ oficial mu a fost comunicat, însă bilanţul uman şi material este grav, potrivit unor surse aeroportuare şi diplomatice, care nu au avansat un bilanţ al victimelor.

”Avionul care s-a prăbuşit aparţine armatei Mali şi confirm că aeronava se afla în misiune la Gao, împreună cu parteneri”, a declarat AFP un comandant militar.

”Duminică, anchetatori au revenit pe teren. Sâmbătă seara, răniţi albi au fost transportaţi cu alt avion către o destinaţie necunoscută”, a dat asigurări sursa aeroportuară.

”La sosirea supravieţuitorilor, ieri, la Gao, erau aproape numai militari ruşi din Wagner”, a declarat o sursă apropiată pompierilor.

Cauza accidentului este necunoscută, însă un purtător de cuvânt al armatei germane, prezentă în continuare la Gao în cadrul Misiunii ONU în Mali (MINUSMA), a declarat că avionul respectiv era un ”model Iliuşin 76 de construcţie rusă”.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.