(VIDEO) Trei tineri, reținuți după ce ar fi pătruns într-un apartament și ar fi amenințat două persoane cu un cuțit

Trei tineri din Chișinău, Șoldănești și Hâncești au fost reținuți de polițiști, fiind suspectați de comiterea unei tâlhării. Aceștia ar fi pătruns într-un apartament și ar fi agresat și amenințat două persoane.

Potrivit Poliției, unul dintre cei trei suspecți, care o cunoștea pe una dintre victime, s-a deplasat noaptea la apartamentul acesteia. După ce ușa a fost deschisă, toți trei ar fi pătruns în locuință, unde au agresat două persoane și le-au amenințat cu un cuțit.

- Advertisement -

Ulterior, suspecții, cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani, ar fi încercat să găsească bunuri de valoare pentru a le sustrage, însă nu au identificat obiecte de interes și au părăsit locul faptei.

În urma acțiunilor de investigație și urmărire penală, polițiștii au identificat și reținut suspecții. Aceștia au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile.

Conform legislației, dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă până la 10 ani de închisoare.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.