VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

(VIDEO) Trei persoane, reținute într-un dosar de escrocherie prin investiții fictive

Oamenii legii au efectuat mai multe percheziții în cadrul unei cauze penale ce vizează o grupare specializată în escrocherii privind investiții fictive. În urma descinderilor, trei persoane au fost reținute și peste 100 000 de dolari au fost sechestrați.

Acțiunile reprezintă o continuare a investigațiilor demarate în luna septembrie, când alte persoane au fost vizate în cazuri similare. Probele acumulate la acea etapă au condus la identificarea altor membri ai grupului infracțional, inclusiv a unei părți dintre organizatori.

- Advertisement -

Astfel, oamenii legii au efectuat acum percheziții la domiciliile a trei bărbați, unul din ei fiind identificat ca organizatorul activității infracționale. În urma acestor acțiuni, au fost ridicate laptopuri, telefoane mobile, sume de bani, înscrisuri de ciornă, precum și mai multe autoturisme de lux. 

De asemenea, din unul dintre automobile a fost confiscat un dispozitiv de stocare a criptomonedelor, care ar fi fost utilizat pentru gestionarea câștigurilor ilicite.

Potrivit Poliției, în timpul acțiunilor speciale de investigație, s-a stabilit că mai multe persoane au încercat, pe timp de noapte, să transporte echipamente IT și alte bunuri dintr-un oficiu situat în Chișinău, cu scopul de a le ascunde. În consecință, au fost autorizate percheziții în respectivul imobil și în automobilele implicate.

În interiorul oficiului, care era complet funcțional și organizat cu circa 25 de locuri de muncă, oamenii legii au descoperit 25 de unități de tip miniPC, indicând tentativa de a sustrage și ascunde probe relevante pentru anchetă.

De asemenea, în urma percheziției unui mijloc de transport, au fost ridicate 23 de blocuri de sistem, cheile de la oficiu, zeci de perechi de căști, cabluri, telefoane mobile și un dispozitiv Proskit. Totodată, a fost aplicat sechestru pe mijloace financiare aflate pe conturi electronice, în valoare de circa 100.000 de dolari.

Toate persoanele vizate, anterior implicate în investigații similare, au fost reținute și plasate în Izolatorul de Detenție Provizorie.

În prezent, autoritățile continuă acțiunile procesual-penale și măsurile operative pentru destructurarea completă a grupului infracțional, identificarea tuturor membrilor implicați și documentarea integrală a activității ilegale. De asemenea, sunt verificate informații privind alte oficii și locații care ar fi fost utilizate de grupare.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.