VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

VIDEO / Știrile serii prezentate de Octav Tarlapan

În ediția de azi:

– România acordă sprijin și va continua să fie alături și de Republica Moldova, a cărei stabilitate este crucială pentru întreaga regiune. Declarația a fost făcută de ministrul de Externe al României, Luminița Odobescu.

– Permisele de conducere emise de Republica Moldova și Franța vor fi recunoscute reciproc. Guvernul a adoptat o hotărâre pentru aprobarea acordului semnat în luna iulie, la Paris, de cele două țări.

Începând cu anul viitor de studii, învățământul dual va fi extins în universități. O decizie în acest sens a fost luată astăzi de către cabinetul de miniștri.

Emisiune realizată în cadrul proiectului „Vocea Basarabiei, Vocea României: Împreună pentru un viitor european”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestei emisiuni nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.