Directorul Agenției Proprietății Publice, Alexandru Musteață, a scris cerere de demisie. Anunțul a fost făcut de premierul Dorin Recean.
„Noi reorganizăm Agenția Proprietăți Publice și respectiv, dl Musteață consideră că nu va putea face față noii organizări din cadrul APP și a scris cere de demisie. Cred că imediat de la sfârșitul lunii va pleca din funcție. Ca alți funcționari publici, a scris cerere de vacanță cu eventuala plecare din funcție”, a precizat Recean.
Menționăm că anunțul privind demisia lui Musteață vine după apariția în spațiul online a unei secvențe audio de la o ședință controversată a Procuraturii Anticorupție (PA), în timpul căreia a fost menționat și actualul director al APP.
Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a vorbit în fața angajaților PA despre o scrisoare primită de la directorul Agenției Proprietății Publice, Alexandru Musteață, în care acesta ar fi elucidat scheme de corupție cu implicarea judecătorilor și a procurorilor.
În schemă ar fi figurat inclusiv numele procurorului Vasile Plevan, despre care Dragalin spune că este integru.
„L-am chemat la mine în oficiu. După ce am vorbit jumătate de oră, și-a cerut scuze. I-am spus să-și găsească un avocat. Vreau voi cu toții să atrageți atenția la ce se va întâmpla cu acest om mai departe”, a declarat șefa PA la ședință, înregistrarea căreia a fost scursă în mediul online.
Alexandru Musteață a fost numit în funcția de director al APP, în data de 16 noiembrie 2022, în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri, după ce Eugeniu Cozonac și-a dat demisia.