(VIDEO) Șase ani pentru o semnătură: Cine și cum blochează proiectele de arhitectură în centrul istoric al Chișinăului

Chișinăul se schimbă. Se construiește, se înalță, se modernizează. Dar, printre clădirile noi din sticlă și beton, orașul își ascunde o altă față: veche, abandonată și uitată.

Aproape o mie de monumente istorice și de arhitectură se află în municipiul Chișinău. Sunt clădiri care păstrează memoria orașului, dar care, în loc să fie restaurate, se transformă încet în ruine. Unele au fațade degradate, atele sunt înconjurate de construcții moderne care le sufocă. Sunt cazuri când lucrările începute se opresc… Iar în spatele acestui peisaj trist, de cele mai multe ori, se ascund procedurile birocratice, scrie realitatea.md.

- Advertisement -

Arhitecții susțin că una dintre principalele probleme este modul în care funcționează Consiliul Național al Monumentelor Istorice (CNMI), instituție care examinează proiectele din zona istorică a Capitalei.

Problemele legate de activitatea Consiliului nu sunt însă noi. În 2022, Centrul Național Anticorupție a identificat riscuri de corupție în activitatea CNMI, inclusiv posibile conflicte de interese între membrii Consiliului și beneficiarii proiectelor. Instituția a recomandat atunci măsuri pentru reducerea acestor riscuri. Ministerul Culturii afirmă că, între timp, cadrul de organizare și funcționare al Consiliului a fost revizuit, inclusiv în ceea ce privește prevenirea și gestionarea conflictelor de interese, examinarea documentației și publicarea deciziilor.

Totuși, rămâne întrebarea, de ce componența Consiliului de ani buni rămâne, în mare parte stabilă. În 2025, pentru funcțiile de membri au aplicat 10 arhitecți și trei reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale. Cinci dintre membrii care făceau parte din Consiliu în 2022 și-au continuat mandatul și după concursul din 2025.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.