VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ Raid israelian într-un spital din Cisiordania: Trei militanţi care pregăteau un atac, uciși

Comandouri israeliene deghizate în palestinieni au ucis marţi trei militanţi într-un spital din oraşul Jenin din Cisiordania ocupată, unul dintre ei fiind acuzat că plănuia un atac iminent, relatează Reuters.

Hamas a recunoscut că unul dintre cei ucişi la spitalul Ibn Sina este un membru al său. Facţiunea aliată, Jihadul Islamic, a revendicat apartenenţa celorlalţi doi, spunând că erau fraţi. Spitalul Ibn Sina a declarat că unul dintre fraţi primise tratament pentru o rană care îi paralizase picioarele.

Poliţia de frontieră israeliană a declarat că cei trei palestinieni au fost ucişi într-o operaţiune a unităţii sale sub acoperire.

Imagini de pe camere de supraveghere care au circulat online par să arate în jur de 12 persoane sub acoperire, dintre care trei purtau haine de femeie şi două erau îmbrăcate ca personal medical, care se plimbau pe coridorul unui spital cu puşti. Chiar ministrul israelian al poliţiei a postat clipul pe X.

Armata l-a identificat pe unul dintre bărbaţi ca fiind Mohammed Jalamneh, în vârstă de 27 de ani, din Jenin, despre care a spus că avea contacte cu filierele Hamas din străinătate şi că plănuia „un atac de tip raid inspirat de masacrul din 7 octombrie”.

„Jalamneh plănuia să comită un atac terorist în viitorul imediat şi a folosit spitalul ca ascunzătoare şi, prin urmare, a fost neutralizat”, precizează un comunicat, citat de news.ro.

Ceilalţi doi palestinieni ucişi la Ibn Sina fuseseră implicaţi în atacuri recente, se arată în comunicatul israelian.

„Acesta este un alt exemplu de utilizare cinică a zonelor civile şi a spitalelor ca adăposturi şi scuturi umane de către organizaţiile teroriste”, a declarat armata israeliană.

Hamas a lansat un raid surpriză în sudul Israelului la 7 octombrie, care a declanşat asaltul Israelului asupra Fâşiei Gaza, guvernată de Hamas, şi a generat totodată un val de violenţe în Cisiordania, un alt teritoriu în care palestinienii caută să obţină statutul de stat şi care este sub administraţia Autorităţii Palestiniene, rivala Hamas.

Israelul acuză de mult timp Hamas că foloseşte spitalele din Gaza pentru a ascunde oameni şi arme în tuneluri subterane şi că foloseşte palestinienii ca scuturi umane. Hamas respinge acuzaţiile.

Sub oraşele din Gaza se află o vastă reţea de tuneluri construite de Hamas, care se întind pe sute de kilometri în aproape toate zonele enclavei acum distruse. Unele puţuri de intrare sunt ascunse printre ceea ce a mai rămas din clădirile cu mai multe etaje ale oraşului, devastate de atacurile aeriene israeliene. Altele sunt ascunse în dune de nisip sau în case particulare.

Luni, Israelul a lansat un nou asalt asupra celui mai mare oraş din enclava condusă de Hamas. Locuitorii din oraşul Gaza au declarat că loviturile aeriene au ucis şi rănit numeroase persoane, în timp ce tancurile au bombardat zonele estice şi navele militare au tras asupra zonelor vestice.

Pe de altă parte, Hamas a lansat luni prima sa salvă de rachete din ultimele săptămâni spre oraşele israeliene, demonstrând că încă mai are capacitatea de a le lansa, după aproape patru luni de război.

Ministerul Sănătăţii din Gaza, condus de Hamas, a declarat marţi că Israelul a ucis 215 palestinieni şi a rănit alţi 300 în Fâşia Gaza în ultimele 24 de ore, ducând bilanţul total al ofensivei sale la peste 26.630 de morţi.

Israelul a declarat la sfârşitul anului trecut că a finalizat în mare parte operaţiunile din nordul Fâşiei Gaza şi că şi-a îndreptat atacurile spre sudul Fâşiei. Dar noile evenimente din oraşul Gaza, unde locuitorii au raportat lupte armate violente în apropierea spitalului principal Al-Shifa, sugerează că războiul nu se desfăşoară conform planului.

Israelul afirmă că forţele sale au ucis aproximativ 9.000 de combatanţi palestinieni în Gaza şi că 221 dintre soldaţii săi au murit în lupte.

La rândul său, Hamas a reiterat luni că Israelul trebuie să îşi oprească ofensiva din Gaza şi să se retragă din enclavă înainte de eliberarea altor ostatici. Israelul afirmă că va lupta până când Hamas va fi eradicat.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.