(VIDEO) Proiectul Politicii fiscale pentru anul 2027, aprobat de Guvern

Guvernul a aprobat în ședința de marți, 8 septembrie, proiectul Politicii fiscale pentru anul 2027, pe care urmează să-l transmită Parlamentului.

Premierul Vasile Tofan s-a arătat deschis unor eventuale modificări în cadrul dezbaterilor din Parlament, subliniind că „felul în care statul își stabilește accentele în politica fiscală va determina modul în care va funcționa economia”.

- Advertisement -

Șeful Guvernului a remarcat că noua politică urmărește reducerea poverii fiscale asupra muncii și investițiilor, concomitent cu majorarea taxelor pentru unele vicii și simplificarea sistemului fiscal.

Taxăm munca mai puțin, taxăm investițiile mai puțin, dar compensăm prin taxe mai mari pe vicii, în primul rând, și uniformizăm anumite excepții care fac administrarea sistemului fiscal mult prea complicată și costisitoare. Trebuie să spun că a fost un exercițiu complicat. Acest Guvern a fost investit pe 22 iulie. Noi, din start, am fost într-o cursă contra cronometru. De asta am insistat, chiar de la prima ședință de Guvern, ca până pe 6 august să venim cu noua viziune de politică fiscală”, a declarat Vasile Tofan.

Premierul a adăugat că este important ca proiectul să ajungă cât mai curând în Parlament, astfel încât agenții economici, contabilii și societatea civilă să aibă suficient timp să se pregătească pentru eventualele modificări care ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2027. 

Nu putem fi într-o situație în care noi venim cu politica fiscală cu câteva săptămâni înainte de sfârșitul anului și așteptăm ca lumea să se conformeze. De aceea este foarte important ca această politică fiscală să ajungă în Parlament cât mai curând posibil și acolo să lăsăm mai mult spațiu pentru eventuale completări, dacă sunt necesare”, a precizat șeful Guvernului.

Totodată, premierul a menționat că noua politică fiscală ar urma să aducă 5,1 miliarde de lei suplimentar la buget, dintre care 2,7 miliarde de lei din taxarea suplimentară a viciilor, inclusiv prin accize și impozitarea jocurilor de noroc.

El a comparat actuala versiune a politicii fiscale cu prima variantă propusă de Guvern în luna iunie, care prevedea colectarea a aproximativ 6 miliarde de lei suplimentar la buget și care a fost dur criticată în societate.

Prin această nouă formulă, care își propune să aducă 5,1 miliarde de lei la buget, un pic mai puțin, dar în mare parte am văzut un mesaj mult mai constructiv din partea mediului de afaceri și a populației. Ne bucură acest lucru pentru că am reușit să găsim accentele necesare”, a spus Vasile Tofan.

Șeful Guvernului a mai declarat că adoptarea unei politici fiscale echilibrate este necesară pentru a asigura resursele financiare, inclusiv, pentru implementarea noii legii a salarizării, dar și pentru acoperirea datoriilor către agricultori.

Totodată, premierul a încurajat mediul de afaceri și societatea civilă să vină în continuare cu propuneri și observații, precizând că eventualele modificări pot fi făcute în cadrul dezbaterilor din Parlament.

Ulterior, ministra Finanțelor, Victoria Belous, a prezentat principalele modificări propuse, care vizează impozitul pe venit, TVA, accizele, administrarea fiscală și domeniul vamal.  

Potrivit ministrei, politica fiscală pentru anul viitor urmărește atât ajustarea cadrului fiscal, cât și asigurarea unor venituri suplimentare la buget.

Astfel, printre principalele modificări prevăzute pentru anul 2027 se numără majorarea scutirii personale de la 29.700 la 40.000 de lei și extinderea cotei de 0% pentru profitul reinvestit la întreprinderile cu vânzări de 100–200 de milioane de lei. În schimb, impozitul pe dividende va crește de la 6% la 8%.

Politica fiscală prevede și majorarea taxelor pe vicii. Astfel, va fi introdusă o taxă de 6% pentru jocurile de noroc, acciza la țigări va crește cu 20%, iar cea aplicată tutunului încălzit – cu 15%. În același timp, lichidele pentru țigările electronice care conțin nicotină vor avea o acciză majorată cu 50%. Totodată, în premieră, vor fi taxate băuturile cu zahăr și energizantele, iar produsele pirotehnice vor fi supuse unei accize de 25% din valoarea acestora.

În ceea ce privește TVA, proiectul prevede extinderea cotei reduse de 8% pentru ouă și carne de pasăre, precum și menținerea acestei cote pentru pâine, lapte și unele legume și fructe proaspete. Pentru producția din zootehnie, fitotehnie și horticultură, precum și pentru unele fructe proaspete, este propusă o cotă de TVA de 12%. În prezent, pentru aceste produse se aplică o cotă de 8%.

Totodată, cota redusă de TVA pentru sectorul HoReCa ar urma să crească de la 8% la 12%, fiind menținut, însă, un regim preferențial față de cota standard. Începând cu 1 aprilie 2027, Guvernul propune aplicarea unei cote reduse de TVA de 8% pentru gazele naturale livrate, în limita a 150 de metri cubi pentru fiecare perioadă fiscală și fiecare punct de consum. De asemenea, va fi menținută scutirea de TVA cu drept de deducere pentru energia electrică, în limita a 100 kWh pentru fiecare punct de consum.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.