(VIDEO) Președintele Nicușor Dan: Relația cu R. Moldova, extrem de importantă pentru politica externă a României

Relația cu Republica Moldova rămâne extrem de importantă pentru politica externă a României. Declarația a fost făcută de președintele României, Nicușor Dan, la întâlnirea cu șefii de misiuni diplomatice, ai oficiilor consulare și directorii Institutelor culturale românești, cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomației Române.

În discursul, susținut la Palatul Cotroceni, șeful statului român a punctat trei obiective în politica externă a României: consolidarea securității, comunitățile românești din afara granițelor și diplomația economică. „Pe unele am progresat mai mult, pe altele mai puțin. Anul acesta va fi mai bun”, a spus Nicușor Dan.

- Advertisement -

De asemenea, el a remarcat că România este interesată de procesul de extindere a Uniunii Europene în special pentru Republica Moldova, dar și pentru Ucraina și Balcanii de Vest.

„Ne interesează foarte mult procesul de extindere, în special pentru Republica Moldova, dar și pentru Ucraina și Balcanii de Vest. Ne interesează foarte mult arhitectura de securitate în interiorul Uniunii Europene și am menționat participarea la acest Format Helsinki. Și ne interesează, de asemenea, să fim contribuitori în ceea ce privește presiunea hibridă, fenomen în parte nou, în care e important să colaborăm pentru a găsi soluții cele mai bune. Vecinătatea imediată – evident, susținem, am menționat, Coaliția de Voință. Ne dorim o încetare cât mai rapidă a războiului din Ucraina și o pace solidă în regiune. Pentru asta, sprijinim și bilateral, și în formate multilaterale Ucraina, și sprijinim formele de presiune, în special, economică asupra Rusiei. Sprijinim procesul de integrare pentru Moldova, Ucraina, Balcanii de Vest, fără să ne abatem de la principiul merit-based, și salutăm deschiderea pentru Moldova și Ucraina a clusterelor de negociere”, a declarat președintele României.

Nicușor Dan a mai subliniat, în discursul său, că relația cu Republica Moldova „rămâne una extrem de importantă pentru politica noastră externă și mă bucur că am progresat în elemente concrete de sprijin, inclusiv interconexiuni energetice cu Republica Moldova”.

Menționăm că Reuniunea Anuală a Diplomației Române are loc în perioada 31 august – 1 septembrie, la București, cu tema „Diplomația: ancora unei lumi în schimbare”. Evenimentul reunește șefi ai misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României, membri ai conducerii Ministerului Afacerilor Externe, reprezentanți ai instituțiilor executive centrale, ai Parlamentului, precum și reprezentanți ai mediului de afaceri și academic. La deschiderea oficială sunt invitați, de asemenea, membri ai corpului diplomatic acreditat la București.

Organizată de Ziua Diplomației Române, sărbătorită anual la 1 septembrie, reuniunea oferă un cadrul pentru evaluarea priorităților diplomației române și pentru coordonarea acțiunii externe a României într-un context internațional marcat de transformări și provocări complexe.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.