VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ Președinta Parlamentului European, la Chișinău: „Vom continua să oferim susținere prin acordarea mijloacelor financiare. Suntem gata să facem mai mult pentru țara voastră”

Presedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat că R. Moldova aparține familiei europene, iar Uniunea Europeana este gata să facă mai mult pentru țara noastră și este deschisă pentru investiții. Declarațiile au fost facute vineri, 11 noiembrie, la Președinție, în cadrul unei conferinte de presă susținută alături de presedinta R. Moldova, Maia Sandu.

Președinta Maia Sandu a mulțumit pentru tot sprijinul acordat de Parlamentul European de-a lungul anilor și a menționat că Republica Moldova mizează pe o susținere la fel de puternică și solidară în viitor. „Avem nevoie de susținere pentru a depăși consecințele dramatice ale războiului pe care Rusia îl poartă contra statului vecin și prieten Ucraina, dar și pentru a începe cât mai rapid negocierile de aderare”, a declarat lidera de la Chișinău în cadrul întrevederii cu Roberta Metsola.

Maia Sandu

„Mă bucur să ne revedem, de această dată, în Republica Moldova. Instituția pe care o reprezentați a fost alături de noi în cele mai grele timpuri și care a spus clar că ne susține în demersul nostru de obținere a statutului de țară candidata. Am ales aderarea la UE ca pe o cale spre prosperitate și pace. O cale care va necesita multă muncă, bunăvoință, dar care merită fiecare pas. Astăzi, în numele tuturor cetățenilor care își doresc să trăiască în pace și prosperitate, vă mulțumesc pentru șansa de a deveni parte a familiei europene. Contam pe o susținere la fel de puternică și solidară în viitor. Avem nevoie de sprijin pentru următorii pași pe care-i vom realiza pentru aderarea la UE”, a declarat președinta Sandu.

Roberta Metsola

„Europa este alături de Moldova, ajutând să-și diversifice aprovizionarea cu resurse energetice pentru a preveni destabilizările în continuare. Vom continua să oferim susținere prin acordarea mijloacelor financiare. Din numele Parlamentului European vă asigur că suntem gata să facem mai mult pentru țara voastră. Moldova aparține familiei europene. UE va fi alături de dvs.

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola se află vineri, 11 noiembrie, într-o vizită în Republica Moldova. Scopul vizitei este de „a exprima întregul sprijin al UE pentru Moldova în ceea ce privește energia, situația economică, statutul privind candidatura pentru aderarea la Uniunea Europeană și în lupta contra dezinformării și a instabilității”. Roberta Metsola s-a întâlnit cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și cu reprezentanții Cabinetului de Miniștri pentru a discuta despre perspectivele europene ale țării și pașii care trebuie întreprinși.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.