(VIDEO) Premierul Ilie Bolojan, la întrevederea cu ambasadorul Mihai Mîțu: România va continua să sprijine Republica Moldova

„România va continua să sprijine Republica Moldova atât din perspectiva pregătirii pentru aderarea la Uniunea Europeană, cât și din cea economică și de securitate”. Declarația a fost făcută de premierului României, Ilie Bolojan, care l-a primit astăzi, la Palatul Victoria, pe ambasadorul Republicii Moldova la București, Mihai Mîțu. 

În același context, șeful Guvernului de la București i-a urat mult succes și realizări în mandatul său noului ambasador al Republicii Moldova în România.

- Advertisement -

La rândul său, ambasadorul Republicii Moldova la București a mulțumit României pentru sprijinul constant multidimensional și expertiza oferită în pregătirea aderării la Uniunea Europeană.

Este o mare onoare și o responsabilitate preluarea mandatului de ambasador în România, în contextul în care relațiile noastre bilaterale sunt la cel mai înalt nivel. Suntem recunoscători pentru contribuția României și implicarea dumneavoastră personală, domnule prim-ministru, care au ajutat Republica Moldova să depășească problemele provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei”, a subliniat ambasadorul Mihai Mîțu.

În cadrul întrevederii, părțile au analizat progresele înregistrate în proiectele comune de interconectare, îmbunătățirea condițiilor la punctele de trecere a frontierei, precum și colaborarea în sectoarele infrastructurii energetice și de transport.

De asemenea, cei doi oficiali au subliniat importanța proiectelor culturale și de promovare a culturii române în cadrul Acordului prin care România oferă Republicii Moldova un ajutor financiar nerambursabil de 100 de milioane de euro, semnat în anul 2022.

Interlocutorii au discutat și despre pregătirea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. În acest sens, premierul de la București, Ilie Bolojan, a reafirmat susținerea României atât prin pârghii diplomatice, cât și în mod practic, prin expertiza acordată de funcționarii de la București administrației Republicii Moldova în pregătirea parcursului său european.

Menționăm că Mihai Mîțu, este noul ambasador al Republicii Moldova la București. Diplomatul a prezentat la începutul lunii martie scrisorile de acreditare președintelui României, Nicușor Dan, în cadrul unei ceremonii oficiale desfășurate la Palatul Cotroceni.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.