Republica Moldova este în plină transformare în stat european, la viteză maximă. Acesta este unul dintre mesajele pe care premierul Alexandru Munteanu intenționează să-l transmită în cadrul vizitei sale la Bruxelles.
El a subliniat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că merge cu echipa la Bruxelles pentru a discuta prioritățile Guvernului și modalități noi prin care, cu ajutorul UE, putem avansa cu pași rapizi în reformele necesare.
„Mergem cu trei mesaje ferme. Primul: Republica Moldova este în plină transformare în stat european, la viteză maximă. Am făcut progrese remarcabile în ultimul an și vrem să deschidem capitolele de negociere cât mai curând, pentru că extinderea este un proces bazat pe merite, iar fiecare țară este evaluată în baza propriilor progrese. Doi: avem un plan clar de asigurare a unei creșteri economice durabile. Acesta include acțiuni focusate: stimularea mai multor investiții și a inovațiilor, extinderea producției interne de energie și a surselor regenerabile, transformarea tehnologiilor informaționale în pol de creștere, reorientarea exporturilor către servicii, cu scopul de a crește exporturile și sectoarele cu produse cu valoare adăugată înaltă, creșterea etapizată și continuă a salariilor reale. De asemenea, vrem să avem o și mai mare includere în cadrul financiar multianual al UE pentru 2028-2034. Trei: devenim, prin acțiuni concrete și continue, un contribuitor la pacea și securitatea din regiune”, a subliniat premierul.
El a mai remarcat că în cadrul vizitei la Bruxelles va participa la primul forum organizat de comisara europeană Marta Kos și va vorbi despre aderare ca despre o investiție comună în stabilitatea, securitatea și prosperitatea întregului continent european.
De asemenea, la Summitul European de Afaceri, premierul de la Chișinău va vorbi despre „cum urmează să transformăm Republica Moldova într-un partener credibil, deschis investițiilor și gata să se integreze complet în piața unică europeană”.
Mâine, în cadrul vizitei la Bruxelles, premierul Republicii Moldova urmează să aibă întrevederi cu mai mulți oficiali europeni, printre care președinta Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen, președintele Consiliului European, Antonio Costa, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas, dar și comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos.
„Mesajul nostru peste tot va fi unul ferm. Moldova a demonstrat prin acțiuni concrete că este capabilă și pregătită să îndeplinească toate angajamentele necesare pentru a deveni stat european și contribuitor la economia și securitatea europeană”, a subliniat Alexandru Munteanu.
Menționăm că aceasta este cea de-a doua vizită oficială a prim-ministrului Republicii Moldova după preluarea mandatului la începutul lunii noiembrie. Săptămâna trecută premierul Alexandru Munteanu a efectuat o vizită de lucru la București.






