Oamenii legii anunță că au desfășurat 15 percheziții în mai multe localități din Republica Moldova, în cadrul unei anchete privind coruperea alegătorilor, finanțarea ilegală a partidelor și spălarea banilor.
Investigațiile arată că un grup organizat, afiliat organizației criminale „Șor”, pregătea coruperea alegătorilor pentru viitoarele alegeri parlamentare. Astfel, membrii grupului foloseau metode complexe de transferare și distribuire a mijloacelor financiare dubioase prin intermediul aplicației mobile PSB a băncii ruse „Promsviazybank”, sancționată internațional.
Potrivit oamenilor legii, în timpul perchezițiilor au fost ridicate sume importante de bani în valută, telefoane mobile, laptopuri, documente bancare, carduri, liste cu persoane participante la proteste și înscrisuri care atestă plăți pentru prezență. Totodată, a fost documentată metoda prin care membrii organizației criminale instalează pe telefoanele cetățenilor aplicația „Taito”, în care aceștia introduc benevol date cu caracter personal, replicând un mecanism folosit anterior în campaniile electorale și referendumul din 2024.
Investigațiile mai arată că o parte din fonduri era lichidată prin aplicația Telegram, utilizând un bot, iar aplicația PSB rămâne activă pe telefoanele membrilor grupului, accesată prin VPN.
„Prin intermediul grupurilor de pe Telegram, membrii organizației primesc indicații de la coordonatori din Federația Rusă privind distribuirea și comentarea materialelor de dezinformare pe rețele de socializare și aplicații mobile precum Facebook, TikTok și Telegram. Mesajele colectate arată că activiștii sunt încurajați să continue aceste activități, chiar și conștientizând riscurile implicate”, mai informează Poliția R. Moldova.
Acțiunile procesuale continuă, iar persoanele vizate cooperează cu organele de urmărire penală.






