Igor Grosu a anunțat convocarea ședinței extraordinare a Parlamentului pentru marți, 24 martie. În cadrul acestei reuniuni, va fi examinată cererea premierului Alexandru Munteanu privind instituirea stării de urgență în sectorul energetic pentru 60 de zile.
Șeful Legislativului a precizat că atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice civile din Ucraina sunt crime de război și scopul lor este să lase în beznă și în întuneric mii de oameni.
„Este un atac direct și la adresa noastră, a Republicii Moldova. Loviturile din cursul nopții au dus la deconectarea principalei linii electrice, care alimentează Republica Moldova, linia Vulcănești – Isaccea. Au fost activate cele 4 linii de interconexiune cu România, dar situația rămâne complicată. De aceea, am dispus convocarea ședinței extraordinare a Parlamentului pentru ora 17:00 unde prim-ministrul Alexandru Munteanu împreună cu miniștrii direct implicați în gestionarea situației vor prezenta măsurile necesare pentru instituirea stării de urgență în sectorul energetic pentru 60 de zile. Este o măsură necesară pentru a acționa rapid, coordonat și în interesul oamenilor”, a precizat Igor Grosu, președintele Parlamentului.
Menționăm că anterior prim-ministrul Alexandru Munteanu a anunțat convocarea ședinței de urgență a Guvernului, pentru ora 13:00, în cadrul căreia ar urma să fie aprobată instituirea stării de urgență în sectorul energetic pentru 60 de zile.
Se întâmplă după ce linia electrică Isaccea – Vulcănești este deconectată din această noapte, în urma atacurilor recente asupra infrastructurii energetice din sudul Ucrainei.






