Președinta Maia Sandu și șeful Legislativului, Igor Grosu, au transmis mesaje în contextul marcării celor 36 de ani de la adoptarea Declarației de Suveranitate.
Șefa statului a subliniat că, acum 36 de ani, cetățenii au luptat pentru suveranitate și pentru dreptul de a-și decide soarta singuri, iar astăzi Republica Moldova își construiește soarta cu adevărat.
„Drumul pe care ne aflăm, cel al integrării europene, își are începutul în curajul părinților și bunicilor noștri, care, la 23 iunie 1990, au decis să se desprindă de regimul sovietic. Din păcate, Moscova nu a respectat niciodată pe deplin suveranitatea și independența noastră. Iar astăzi, regimul de la Kremlin vrea să distrugă, prin bombe și crime, suveranitatea Ucrainei. Avem obligația să păzim și să păstrăm suveranitatea, independența și pacea. Și facem acest lucru prin procesul de integrare europeană”, a menționat Maia Sandu.
Președinta Republicii Moldova a venit și cu un apel la unitate în realizarea procesului de aderarea la Uniunea Europeană. „La fel ca părinții și bunicii noștri acum 36 de ani, să fim uniți și să muncim cu demnitate și curaj pentru a realiza acest proces: programul de integrare europeană a Republicii Moldova”, a îndemnat Maia Sandu.
La rândul său și președintele Parlamentului, Igor Grosu, a transmis că datorită adoptării Declarației de Suveranitate acum 36 de ani, astăzi, putem să ne croim drumul european.
„La 23 iunie sărbătorim Ziua Suveranității, ziua în care, acum 36 de ani, poporul nostru și-a declarat dorința de a fi liber să-și decidă propriul viitor și a schimbat pentru totdeauna destinul țării lor. Datorită acelei decizii curajoase, astăzi putem să ne croim propriul drum – cel european. Uniți, sub tricolor, pentru Moldova!”, a afirmat Igor Grosu.
Menționăm că Declarația de Suveranitate a fost adoptată la 23 iunie 1990. Documentul a reprezentat un pas important în procesul de desprindere de sistemul sovietic și proclamarea Independenței din anul 1991.






