VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

(VIDEO) Noul Parlament al Republicii Moldova a fost constituit

Deputații aleși pe 28 septembrie s-au întrunit astăzi în prima ședință plenară, oficializând constituirea Parlamentului pentru legislatura a XII-a.

Ședința a fost deschisă de decanul supleant de vârstă, socialista Zinaida Greceanîi, care a declarat că astăzi este un moment solemn, care marchează începutul unei legislaturi, „un moment de reflecție, dar și de angajament”.

- Advertisement -

În calitate de decan de vârstă vreau să vă felicit pentru încrederea pe care poporul Republicii Moldova v-a acordat-o învestindu-vă cu onoarea și responsabilitatea de a reprezenta în acest înalt for legislativ voința și aspirațiile tuturor cetățenilor”, a declarat Zinainda Greceanîi.

Ulterior, președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, a prezentat raportul cu privire la rezultatele alegerilor și validarea mandatelor deputaților. Ea a remarcat că alegerile parlamentare din 28 septembrie s-au desfășurat în conformitate cu principiile constituționale și legislația electorală.

Curtea Constituțională își exprimă încrederea că activitatea Parlamentului de legislatura a XII-a va reflecta aspirațiile poporului, spiritul Constituției și valorile europene ale Republicii Moldova. În numele Curții Constituționale vă adresez urări de succes, integritate și devotament în exercitarea înaltei misiuni care va fost încredințată”, a subliniat Domnica Manole, la finalul discursului.

Din momentul prezentării raportului, Parlamentul se consideră legal constituit. Astfel, conform rezultatelor alegerilor parlamentare din 28 septembrie, cinci concurenți au depășit pragul electoral. Este vorba de Partidul Acțiune și Solidaritate care va avea 55 de mandate, Blocul Patriotic – 26 de mandate, Blocul Alternativa – 8 mandate, Partidul Politic Partidul Nostru – 6 mandate și Partidul Democrația Acasă – 6 mandate.

Mai jos puteți urmări ședința de constituire a Parlamentului de legislatura a XII-a în timp real.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.