VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

(VIDEO) Ninsori slabe și ghețuș pe drumurile din R. Moldova: Autoritățile recomandă maximă prudență

Circulația rutieră se desfășoară în condiții de risc sporit în mai multe regiuni ale Republicii Moldova din cauza ninsorilor slabe și a ghețușului format pe carosabil. În acest context, autoritățile recomandă participanților la trafic să circule cu prudență.

Poliția avertizează că ninge în raioanele din nordul Republicii Moldova. Astfel, carosabilul este acoperit cu zăpadă, ceea ce crește riscul producerii accidentelor rutiere. „Nu porniți la drum fără ca mașina să fie echipată corespunzător. Fiți prudenți!”, îndeamnă oamenii legii.

- Advertisement -

De asemenea, și Administrația Națională a Drumurilor (AND) informează că precipitațiile sub formă de ninsoare slabă se înregistrează în mai multe regiuni, iar pe drumuri se formează ghețuș.

Drumarii sunt mobilizați în teren și efectuează lucrări preventive de combatere a ghețușului pentru siguranța participanților la trafic. Intervenții sunt desfășurate la Glodeni, Criuleni, Rezina, Briceni, Sănătăuca, Fălești și altele.

Totodată, atenționăm că în perioada 4–6 februarie a fost emis Cod Galben de polei și ghețuș. Temperaturile aerului în jur de 0°C, în combinație cu precipitațiile predominant sub formă de ploaie sau ninsoare, vor favoriza formarea poleiului și a ghețușului”, a mai subliniat AND.

În acest context, șoferii sunt îndemnați să manifeste prudență sporită, să adapteze viteza la condițiile de drum, să păstreze distanța corespunzătoare între vehicule și să evite manevrele riscante.

Pentru informații actualizate privind starea drumurilor sau pentru solicitarea intervenției echipelor de deszăpezire, cetățenii pot apela non-stop Serviciul Operativ al AND la numerele de telefon: (+373) 78 337 744 și (+373) 60 477 117.

Autoritățile dau asigurări că traseele naționale sunt supravegheate permanent, iar echipele de intervenție rămân mobilizate pentru menținerea siguranței și viabilității rețelei rutiere.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.