Sursa poluării cu produse petroliere de pe râul Nistru a fost stopată. Un anunț în acest sens a fost făcut de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, care se află într-o vizită la Centrala Hidroelectrică „Novodnestrovsk” din Ucraina.
Oficialul a subliniat că, în acest moment, nu se mai observă pete de produse petroliere, iar sursa poluării a fost oprită.
„Cu toate acestea, rămânem vigilenți și continuăm munca și monitorizarea, deoarece pe cursul Nistrului încă există pete de produse petroliere care, cel mai probabil, vor ajunge în Republica Moldova. Important este că sursa poluării a fost oprită, iar noi vom lucra în continuare, inclusiv alături de colegii din Ucraina, pentru a diminua impactul acestei poluări transfrontaliere”, a scris ministrul Gheorghe Hajder pe pagina sa de Facebook.
Menționăm că, în urma atacului rusesc asupra hidrocentralei din Novodnestrovsk din Ucraina din noaptea de 6 spre 7 martie, cel puțin 1,5 tone de ulei tehnic din transformatoare au ajuns în râul Nistru.
În acest context, Guvernul Republicii Moldova a instituit stare de alertă de mediu pe bazinul fluviului Nistru pentru 15 zile și a solicitat activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.
La sfârșitul săptămânii trecute, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a fost audiat în plenul Parlamentului în legătură cu situația de pe Nistru.






