Guvernul va aproba astăzi, 25 martie, modificarea Metodologiei de calculare a tarifelor pentru transportul rutier de persoane. Un anunț în acest sens a fost făcut de Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Oficialul a remarcat că măsura este necesară pentru a preveni sistarea transportului și izolarea localităților. „
„Astăzi, în ședință de Guvern va fi aprobată modificarea Metodologiei de calculare a tarifelor pentru transportul rutier de persoane. (…) În ultimele zile, am văzut îngrijorări reale în societate, dar și presiuni publice din partea operatorilor de transport, inclusiv declarații privind posibila sistare a rutelor. Vreau să fie foarte clar: Guvernul nu ia decizii sub presiune și nu guvernează în interesul unui grup, ci doar în interesul tuturor cetățenilor. Această măsură a fost gândită și va fi adoptată pentru a proteja oamenii, pentru ca transportul să nu se oprească, pentru ca localitățile să nu rămână izolate și pentru ca fiecare cetățean să poată ajunge în siguranță la muncă, la școală sau acasă”, a subliniat Vladimir Bolea.
Astfel, autoritățile vor introduce un mecanism temporar și controlat de ajustare a tarifelor, vor permite adaptarea rapidă la realitatea pieței, fără blocaje administrative, vor menține un cadru transparent și predictibil gestionat de Agenția Națională Transport Auto și se vor asigura că aceste ajustări sunt strict limitate în timp și vor fi retrase imediat ce piața se stabilizează.
În urma acestor ajustări, tariful pentru transportul interraional va crește de la 75 la 87 de bani per kilometru, iar pentru transportul raional – de la 85 la 98 de bani per kilometru.
Ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a subliniat că această ajustare este strict necesară pentru menținerea serviciilor, dar care rămâne controlată și proporțională cu realitatea din piață.
Menționăm că anunțul vine în contextul ce Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto a avertizat că, începând de astăzi, circa 80% din cursele raionale și interraionale ar putea fi sistate. Tot astăzi, Guvernul de la Chișinău a anunțat că se convoacă astăzi în ședință extraordinară.






