VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

(VIDEO) Ministra de Externe de la București: R. Moldova și România au unul dintre cele mai puternice parteneriate diplomatice

România și Republica Moldova au, poate, cel mai puternic parteneriat diplomatic dintre două state în lume. Declarații în acest sens au fost făcute de Oana Țoiu, șefa diplomației de la București, aflată într-o vizită la Chișinău.

Ministra de Externe a României a subliniat în cadrul unei conferințe, susținute alături de omologul său din Republica Moldova, Mihai Popșoi, că parteneriatul dintre cele două state nu este doar simbolic, ci se materializează în proiecte strategice. 

- Advertisement -

„Pentru că este o perioadă de sărbători putem să ne luăm răgazul să celebrăm ceea ce a reușit fiecare dintre țările noastre și ce am reușit împreună în acest an. Am depășit pragul de 3 miliarde în comerțul bilateral. Reușim, de când avem democrații funcționale, de fapt, nu vorbim doar simbolic despre poduri de flori, ci să construim până la capăt un pod real. Anul viitor va fi anul în care o să vedem kilometri de autostradă europeană, autostrada România-Moldova, o să vedem podul finalizat și ne-am luat acest angajament împreună, Guvernele noastre. Avem ceea ce unii dintre colegii noștri din comunitatea miniștrilor de Externe uneori denumesc ca fiind, poate, cel mai puternic parteneriat diplomatic dintre două țări în lume pentru că interesele țărilor noastre nu sunt doar aliniate, ci sunt niște interese naționale care ajung să fie îndeplinite cu succes”, a declarat Oana Țoiu. 

Totodată, șefa diplomației din România a reafirmat sprijinul ferm al Bucureștiului pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, apreciind reformele accelerate, organizarea alegerilor libere și reziliența societății din Republica Moldova în fața amenințărilor hibride, progres recunoscut și la nivelul Uniunii Europene.

La rândul său și Mihai Popșoi, ministrul Afacerilor Externe de la Chișinău, a vorbit despre consolidarea parteneriatului strategic dintre Republica Moldova și România și despre cooperarea bilaterală în domeniile politic, economic și al securității.

El a declarat că România este de departe cel mai apropiat stat pentru Republica Moldova, atât din perspectiva integrării europene, cât și al consolidării securității, apărării și rezilienței.

Mihai Popșoi a subliniat că România sprijină Republica Moldova în toate domeniile, amintind despre proiectele de infrastructură, educație, cooperare economică și multe altele.

Ne dorim foarte mult ca în anul care vine și în anii următori să creștem cooperarea economică. Schimburile comerciale dintre Republica Moldova și România au atins 3 miliarde de euro. Investițiile românești în Republica Moldova se ridică la circa 300 de milioane. E un lucru salutabil, dar ne dorim să creștem aceste cifre în beneficiu cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului”, a spus Mihai Popșoi. 

Menționăm că ministra Afacerilor Externe a României, Oana Țoiu se află într-o vizită la Chișinău în contextul participării la Reuniunea șefilor misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova din străinătate.


Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.