VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ Maia Sandu: „Este cinic și rușinos că mai avem încă persoane, în funcții de răspundere, care elogiază trecutul sovietic”

„Este cinic și rușinos că mai avem încă persoane, în parlament și în alte poziții de răspundere, care elogiază trecutul sovietic responsabil de pieirea atâtor moldoveni. Când știi că părinții, bunicii tăi au fost duși la pierzanie, cum poți să lauzi călăul?”, a spus Președinta Maia Sandu la mitingul de comemorare a victimelor regimului stalinist.

Azi se împlinesc 74 de ani de la al doilea val de deportări care a trimis în Siberia și Kazahstan 34.270 de persoane, dintre care 11.245 de copii. Într-o singură zi bunici și părinți de-ai noștri au fost încărcați în peste 1500 de vagoane pentru vite și trimiși spre pierzanie. 

„Oamenii Moldovei – de toate etniile, care își duceau traiul demn și pașnic pe aceste pământuri, au fost încărcați în toiul nopții, sub arme ca pe niște criminali, în vagoane pentru vite, și duși la mii de kilometri de casă. Unii au murit pe drum de foame și boală, alții au murit la destinație din cauza condițiilor inumane. Tații au fost despărțiți de familie, copiii mureau pe drum. Părinții, bunicii noștri – oameni care munceau pământul – oameni de omenie, fără nicio vină, fără niciun drept de apel, au fost deportați, înfometați, uciși în baza unor liste. Anul trecut Agenția națională a arhivelor a publicat pentru prima dată lista persoanelor deportate în perioada 6-9 iulie 1949. Acolo sunt rudele noastre, părinți, frați, surori, bunici, mătuși, unchi – acolo este neamul nostru”, a spus șefa statului.

Maia Sandu a afirmat că mulți ani la rând ni s-a interzis să vorbim despre teroarea prin care a trecut Moldova. Am fost impuși să ne plângem durerea pe ascuns, iar azi o putem face deschis.

„Azi putem spune cât de tare ne doare fiecare copil sau părinte pierdut. Fiecare dintre noi are în familie pe cineva care a fost deportat. Să-i auzim pe cei care mai sunt încă printre noi. Să povestim despre ei, să ținem minte la ce au fost supuși, să le transmitem istoriile. Să vorbim despre cele 3 valuri mari de deportări –  iunie 1941, iulie 1949 și aprilie 1951. 

Din Republica Moldova au fost deportate forțat peste 72 de mii de persoane între 1929 (RASSM) și 1950. O treime dintre ei erau copii mai mici de 15 ani. Să vorbim despre foametea organizată de Uniunea Sovietică care a distrus țara noastră – în doar un an – din decembrie 1946 până în august 1947 – în medie 425 de oameni mureau de foame într-o zi”, a punctat președinta.

Șefa statului susține că deportările făcute de regimul sovietic aveau un singur scop – să curețe Moldova de intelectuali, oameni cu gândire critică, de gospodarii din satele noastre, care nu voiau să intre în kolhoz, și de oricine nu era de acord cu regimul. Astfel, au vrut să construiască totalitarismul fără a avea nicio rezistență sau obstacol. Au încercat să decapiteze neamul nostru de cei mai înțelepți şi harnici oameni.

„Oamenii deportați nu erau ucigași, hoți sau bandiți. Din contra. Erau temelia ţării: oneşti, inteligenţi şi harnici. Erau primari, profesori, preoți, medici. Erau țărani cu gospodării frumoase obţinute cu multă trudă. Erau copii, care au fost declaraţi duşmani ai poporului, chiar dacă nici nu mergeau la şcoală încă. „Dușmani ai poporului” – așa i-a numit regimul. Oameni cumsecade, țărani vrednici – așa îi știm noi”, a mai spus Maia Sandu.

Președinta a afirmat că Federația Rusă, moștenitoare de drept a Uniunii Sovietice, nu și-a asumat niciodată responsabilitatea pentru aceste tragedii ale trecutului și nu a alocat niciun ban pentru despăgubirea cetățenilor supuși represiunilor.

„Este important ca poveștile terorii din gulaguri să nu dispară odată cu persoanele deportate. Noi avem datoria să le ducem mai departe, către copiii noștri, pentru ca viitorul nostru să fie construit pe temelia adevărului, a memoriei înaintașilor noștri și a speranței că niciodată nu vom permite ca neamul nostru să fie supus unei asemenea terori”, a conchis Președinta. 

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.