VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ Mai multe gospodării din Hâncești, jefuite de un tânăr: Ce pedeapsă riscă acesta

Un tânăr de 25 ani, originar din raionul Cimișlia, a fost arestat pentru 30 de zile, fiind învinuit de comiterea furturilor pe teritoriul raionului Hâncești.

Acesta, pe parcursul lunilor septembrie-octombrie, pe timp de noapte, ar fi pătruns în patru gospodării, prin spargerea geamului, de unde a sustras diferite bunuri (mobilă, televizoare, bijuterii).

În urma acțiunilor întreprinse de polițiștii din Hâncești suspectul a fost identificat și reținut, iar la domiciliul acestuia au fost depistate bunurile sustrase”, anunță oamenii legii.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de până la 4 ani.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.