VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ Dosarul dezordinilor în masă. A fost încheiată urmărirea penală în privința celor șapte persoane reținute

S-a încheiat urmărirea penală în privința celor șapte bărbați reținuți în ziua de sâmbăta, 11 martie, în dosarul dezordinilor în masă. Cei șapte sunt bărbați cu cetățenia moldovenească, cu vârsta cuprinsă între 21 și 39 de ani. Aceștia își au domiciliul în nordul Moldovei, inclusiv în Bălți, iar trei din ei au mai avut abateri de la lege și au fost investigați pentru furt și jaf, informează Poliția Republicii Moldova.  

Printre cei investigați se numără și organizatorul membrilor acestui grup criminal, cu vârsta de 40 de ani, din Bălți. Acesta deține și cetățenia altui stat, în care lucra până la revenirea în Moldova, în 2023.

Mai exact, membrii grupului criminal organizat trimiși pe banca acuzaților au identificat și instigat mai multe persoane, în special tineri cu o constituție atletică a corpului, printre care și anterior condamnați, organizați de către membrii grupului în așa numite „grupe speciale.”

Potrivit oamenilor legii, erau remunerați atât învinuiții (unii a câte 1000 lei pe zi), cât și cei recrutați de ei. Aceștia din urmă, deci, erau predispuși să comită infracțiuni și ilegalități. Mai mult, membrii grupului i-au instruit în prealabil despre modalitatea de acționare violentă în timpul manifestației. Ulterior, învinuiții au organizat deplasarea acestora în municipiul Chișinău precum și cazarea lor în apartamente, în două sectoare ale capitalei.

Dezordinile în masă cu privire la care oamenii legii dețin probe că învinuiții le pregăteau pe parcursul lui 2023 urmau să fie implementate inclusiv pe fundalul acțiunii de protest din ziua de duminică, 12 martie curent. Acum, urmare a terminării urmăririi penale, procurorii PCCOCS vor trimite dosarul în judecată, pentru examinare în fond și pronunțarea sentințelor.

Învinuiții până în prezent sunt în custodia statului, urmare a demersurilor procurorilor PCCOCS, satisfăcute de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. Potrivit legii penale, participarea la dezordini în masă se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 7 ani. Investigațiile în dosarul de bază continuă, timp în care cei vizați beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.