După protestele de astăzi în stânga Nistrului, premierul Dorin Recean, a venit cu un mesaj adresat cetățenilor care locuiesc în Transnistria.
Într-un mesaj video, Dorin Recean, declară că atât el, cât și întregul Guvern, sunt profund îngrijorați de situația dramatică în care se află locuitorii din regiunea transnistreană, care se confruntă cu condiții insuportabile din cauza lipsei de energie și gaze.
Totodată, Recean a subliniat că Guvernul moldovean este pregătit să găsească soluții pentru a asigura condiții de trai mai bune pentru cei din Transnistria.
„Atât eu, cât și întregul Guvern al Republicii Moldova suntem profund îngrijorați de faptul că peste 300 de mii de oameni de pe malul stâng al Nistrului, frații și surorile noastre, sunt nevoiți să trăiască în condiții insuportabile, în frig și întuneric. Înțelegem și împărtășim indignarea și durerea voastră. Ne dorim foarte mult ca în locuințele voastre să fie lumină și căldură”, a declarat premierul,
Recean a explicat că există mai multe opțiuni pentru a rezolva criza energetică din regiune, inclusiv reluarea livrărilor de gaz de la Gazprom, achiziționarea de gaz pentru Transnistria sau identificarea altor soluții legale. Cu toate acestea, premierul a subliniat că orice soluție trebuie să fie „transparentă și clară”, respingând orice „scheme criminale obscure de furnizare a gazului” care ar putea destabiliza situația din țară.
În ceea ce privește politica Kremlinului, Recean a acuzat Rusia de intenția de a destabiliza Moldova, afirmând că „Kremlinul vrea să creeze un conflict în Moldova, să ne întoarcem unii împotriva altora”.
El a subliniat că suferința oamenilor de pe malul stâng al Nistrului se datorează în mare parte „deciziilor cinice ale Kremlinului”, care a lăsat regiunea fără gaze și căldură în mijlocul iernii.
„Kremlinului nu i-a păsat și nu îi pasă de oamenii care locuiesc în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană. Kremlinul nu s-a gândit nici măcar o clipă la soarta acestor oameni, lăsându-i fără gaz și căldură în mijlocul iernii și aducând regiunea în pragul unei catastrofe umanitare. Rusia planifică să folosească tragediile umane ca instrument pentru a semăna vrajbă. Politica Kremlinului este extrem de cinică – crearea haosului în întreaga țară.
Destabilizarea nu este dorită de oameni nici pe malul drept, nici pe malul stâng al Nistrului. Destabilizarea este dorită exclusiv de Rusia. Dar aceste planuri nu vor reuși. Kremlinul se va înșela din nou în calculele sale cinice. Guvernul Republicii Moldova a făcut și va continua să facă tot posibilul pentru a menține pacea și armonia în țară – pe ambele maluri ale Nistrului.
Căutăm soluții și suntem pregătiți să oferim tot sprijinul locuitorilor de pe malul stâng – oamenilor, nu așa-numiților „șefi”. Sunt convins că înțelepciunea și armonia dintre oameni vor prevala în fața cinismului, agresiunii geopolitice și disprețului față de viețile umane”, a conchis premierul.