Dacă sunteți de acord că mai întâi a fost cuvântul, oricât de patetic ar suna asta, vreau să vă invit să dezvoltăm această linie de subiect cu doi oameni care se pricep la cuvinte, spre deosebire de noi, muritorii de rând, care uneori păcătuim, folosind cuvântul inadecvat, nelalocul lui, necunoscându-l în toate sensurile și, de fapt, neglijând acest dar dumnezeiesc, cuvântul. Sunt în studioul de la Vocea Basarabiei Maria Pilchin și Ivan Pilchin, cuplu celebru în urbea noastră capitalistă, în sens că de capitală, cunoscuți pentru multe activități pe care le fac, dar astăzi v-am invitat să vorbim exact despre lumea asta în care trăiți dvs. amândoi, pentru că sunt rare cuplurile care stau în aceeași bulă spirituală. Dumnezeu împarte așa că unul e tractorist și altul e artist, dvs. ambii sunteți filologi, scriitori, oameni care umblați la cuvinte și ați fi indicați să medităm despre comportamentul, uneori iresponsabil al oamenilor, atitudinea aceasta neglijentă față de darul acesta – permiteți-mi să fiu un pic patetic – pe care ni l-a dat Dumnezeu și, de fapt, ne testează dacă suntem în stare să prețuim la justa valoare această comoară. Putem să facem trimitere la Turnul Babel, da?
Vocea Basarabiei: Și am să pornesc de la un exemplu clasic pe care îl au rușii și în felul acesta conving lumea că este important să cunoști punctuația – «казнить нельзя помиловать», în funcție de virgula pusă într-un loc sau altul se întâmplă ceva. Aveți un exemplu în limba română, foarte laconic și relevant, prin care tot așa am putea convinge lumea că e bine să cunoști cuvintele, e bine să folosești instrumentul acesta? Și mai departe o să vorbim dacă e doar un instrument sau e o artă a vorbirii și a scrisului. Deci, aveți așa un exemplu prin care rapid, ca și cu «казнить нельзя помиловать», ne-ați convinge?
Maria Pilchin: N-o să mă gândesc la punctuație, dar, fiindcă suntem la Vocea Basarabiei și deja cuvântul e valorificat chiar în denumirea acestui post, e despre voce, despre a comunica ceva, adesea, mai ales în Basarabia, aud cuvântul „păi, că sunt libertină” și, când spune că e libertină, are în vedere că este o ființă liberă, iar libertină înseamnă femeie de moravuri ușoare. Iată această necunoaștere a nuanțelor de multe ori e ridicolă și de multe ori pune altfel accentele.
Vocea Basarabiei: Da, Maria, dar asta sesizează Maria și Ivan Pilchin. Când cineva care se pretinde libertină îi spune altei libertine la fântână în sat, deci ambele sunt libertine, elevate, intelectuale.
Maria Pilchin: Până într-o zi vin eu sau dvs., sau Ivan, nu știu, la Vocea Basarabiei și într-o emisiune spunem că e una liberă, e alta liberală și e alta libertină. Și s-ar putea că tocmai în acel moment să intre cu căldările cu apă și să audă, și eu cred în inteligența poporului.
Vocea Basarabiei: Ivan, exemplul d-tale, prin care am convinge-o pe femeia asta libertină de la fântână că totuși e bine să cunoască, nu neapărat să stea nopțile să citească DEX-ul, dar…
Ivan Pilchin: Să vă spun sincer, nu-mi vine exact acum acel exemplu convingător și laconic la care v-ați referit, însă mă gândeam adesea că acum când trăim în acea perioadă a exploziei comunicării pe rețelele de socializare, comunicării nu doar vocale, dar și în scris, practic demonstrăm raportarea noastră la limbă, la limbaj, la cuvânt. Este foarte ușor să facem un portret al cuiva, pornind doar de la o simplă postare, să zicem, pe una dintre rețelele de socializare.
Vocea Basarabiei: Se deconspiră ușor?
Ivan Pilchin: Se deconspiră foarte ușor prin felul în care sunt alese cuvintele, prin felul în care cuvintele sunt aranjate, prin felul în care sunt nuanțate anumite momente ce țin de punctuație, să zicem, sau de lipsa acestei punctuații, de ortografie ș.a.m.d. Da, importanța cunoașterii unor anumitor reguli simple, dar fundamentale ale gramaticii, să zic așa, ale limbajului, ale limbii este evidentă din momentul în care acesta este primul și unul dintre cele mai importante mijloace, instrumente, cum ați spus și dvs., de relaționare, de comunicare în lumea în care trăim.
Vocea Basarabiei: Dar nedumerirea mea vine de acolo de unde vă spuneam, că de la asta fata nu o să stea nemăritată, dacă nu o să cunoască cuvintele. Sau haideți să trecem de la femeile cu căldările cu apă la cea care conduce o mașină fițoasă, ea nu consideră necesar să știe ortografie și punctuație, dar în același timp e îmbrăcată elegant, scump, are mașină de lux, dar când deschide gura îi dezastru, și nu i se întâmplă nimic.
Maria Pilchin: Până în momentul în care o să aibă nevoia care va naște ideea să-și facă o afacere, pentru că să admitem că aceste bunuri i-au venit printr-un matrimoniu, dar la un moment dat în imaginea de sine, în oglinda subconștientului și a conștiinței sale, ea va zice: „eu vreau să fiu o femeie de afaceri”. Și ea o să-și deschidă o afacere, să zicem, un salon de înfrumusețare și iată în momentul acesta ea va înțelege că are nevoie de un text pentru o pagină de Facebook, nu știu, chiar să-și pună o firmă acolo. Și iată atunci, ea va căuta pe cineva. De multe ori am fost căutată ca să prestez astfel de servicii, pentru că, în primul rând, se gândesc la un scriitor. Pentru un om de afaceri, scriitorul este performerul care trebuie plătit să-ți facă un text și trebuie să recunosc că au fost perioade în viața mea când am acceptat astfel de colaborări din nevoia de a câștiga un ban.
Vocea Basarabiei: Ivan, și atunci nu cumva Maria Pilchin încurajează diferențele, elitismul, pentru că numai rabbi știe să citească textele sacre…
Maria Pilchin: …ca și stomatologul, nu?
Vocea Basarabiei: Și stomatologul, da. Iată aici vreau să mă apropii, limbajul cult este unul elitist, pentru că – și vă scriam când stabileam tema – 5 mii de hieroglife chineze, cine le cunoaște? Sau japonezii care au ziare scrise în 200 de hieroglife, în 800 de hieroglife și un editorial de nu știu câte mii de hieroglife. Deci, stratificarea asta este inevitabilă, întreținută de Maria Pilchin, care poate să ia un onorariu pentru redactarea textului de pe firmă, sau, dimpotrivă, voi vreți ca toată lumea să fie ca voi?
Ivan Pilchin: Este cazul de stratificare profesională probabil, pornind de la acest exemplu, pentru că vorbim deja despre anumite expertize, anumite calități de copywriting, să zicem, ale unui individ, ale unei persoane specializate în ale limbajului, în ale comunicării și da, e probabil una din posibilitățile de a separa competențele. Deci, unul produce un obiect, altul îl promovează, al treilea scrie, fiecare știe să facă bine porțiunea sa, pentru că…
Vocea Basarabiei: Dar media pe spital pe mine mă interesează, și am pornit de la și vreau să vă deschideți prelegerea – limba, cuvântul, în general, ni l-a dat Dumnezeu ca să-l cunoaștem, iar noi îl neglijăm. Noi, cei care nu facem studii filologice, noi uneori aproximăm sensurile și din cauza asta se întâmplă dezastre, precum «казнить нельзя помиловать» sau ca libertinajul. E o stare inevitabilă, firească, recuperabilă? Mai ales noi, cei care am deprins grafia normală românească destul de târziu, chiar și copiii mei au avut acest clivaj.
Maria Pilchin: Vasile, toți copiii învață să deseneze, dar nu toți copiii devin pictori, la fel este și cu limba. Toți copiii învață gramatică elementară și matematică elementară, dar câți din ei ajung să fie filologi și matematicieni? Este o chestiune de gradație. Da, toți pot desena, dar nu toți ajung să performeze în artele plastice, așa este și cu limba. Da, cunoștințe elementare, a citi pe un autobuz ca să știi unde să pleci cu acest transport, a ști să citești o carte și a ști să scrii o carte sunt nivele de competențe foarte diferite spre care școala, până la urmă, ne îndreaptă.
Vocea Basarabiei: Dar tu când scrii cartea, o scrii pentru un consumator, nu o scrii doar pentru Ivan Pilchin, care te egalează în cunoașterea cuvintelor?
Maria Pilchin: Cu siguranță! Dar și acest public țintă, și el variază, și diferiți scriitori scriu pentru diferite publicuri țintă. Uneori – conștient, alteori – așa se întâmplă, dar…
Vocea Basarabiei: Dar se zice că Márquez, în general, scria, nepăsându-i de auditoriu, nu?
Maria Pilchin: S-ar putea să fie și o cochetărie. Eu nu prea cred în scriitori cărora nu le pasă.
Vocea Basarabiei: Acuși o să-l întrebăm pe Ivan, că-i unul din scriitorii dânsului preferați.
Ivan Pilchin: Da, așa este.
Maria Pilchin: Bine, dar nu știu dacă Ivan într-adevăr știe ce era în sufletul lui Márquez. Márquez, care spune că el tot ce a învățat și tot ce a fost important în viața lui s-a întâmplat până la 8 ani, și atunci eu vreau să-l întreb: dar iubita lui, Mercedes, care s-a întâmplat după 8 ani, a uitat de ea? Și care l-a marcat într-atât și l-a susținut într-atât? E o formă de cochetărie ideatică din care eu gust foarte mult, dar nu tot ce spune un scriitor e o dogmă, este o formă de a spune.
Vocea Basarabiei: OK, am înțeles. Și ne întoarcem la prelegerea „ce este limba” și dacă sunteți de acord cu Maria că aceasta-i o stratificare inevitabilă și specializare, unu-i ceasornicar și altu-i purtător de ceas?
Ivan Pilchin: E foarte interesantă această trecere spre scriitor și apoi spre această întrebare – ce este limba? -, pentru că mi-am amintit de o formulă pe care a dat-o Iosif Brodski, spunând că limba este Dumnezeu, și un poet, un scriitor, scriind într-o limbă, de fapt, descoperă anumite lucruri invizibile într-o comunicare cotidiană, să zicem, dar care sunt ascunse în acest corpus al unei limbi, în tezaurul unei limbi și zac pentru a fi scoase ca niște pietre prețioase la suprafață. Deci, da, este, pe de o parte, un bun aproape divin, care este strâns legat de rațiunea noastră, este totodată oglinda rațiunii noastre din care noi ca indivizi care gândim, specia noastră umană se manifestă în această lume sau una dintre forme de a se manifesta, pe de altă parte, este un instrument de uz foarte tehnic, foarte practic. Aș aduce un exemplu simplu, știu că mai mulți arheologi atunci când fac niște săpături, să zicem, în locurile unde au existat cândva civilizații avansate, Egiptul Antic, Sumerul ș.a., găsesc foarte multe texte, acolo unde a existat scrisul, pe tot felul de materiale purtătoare de texte și 90 la sută dintre aceste texte nu sunt poeme, nu sunt poezii, nu sunt imnuri, ci sunt inscripții foarte practice: am vândut cutare, am dat cutăruia atâta ș.a.m.d. Deci, lucruri care fixează o anumită practică a zilei și doar cele 10 la sută, sau poate mai puține, din textele care s-au păstrat din acea imensitate a cuvintelor care au ajuns peste veacuri spre noi sunt texte poetice, texte care valorifică ceva ce e dincolo de cuvinte, ceea ce omul dintotdeauna a încercat să înțeleagă.
Maria Pilchin: Metafizicul…
Ivan Pilchin: Da, da, da.
Vocea Basarabiei: Mulțumesc că mi-ați ridicat mingea la plasă, pentru că iarăși o s-o provoc pe Maria, și atunci după ce că eu și așa, bietul de mine, nu cunosc ce înseamnă libertin, dvs. îmi complicați viața, în loc să scrieți pe pergament: „am vândut astăzi 10 kg de grâu”, dvs. îmi dați un poem sofisticat (hai că nu sunteți exemplu de poeme sofisticate)…
Maria Pilchin: Am și…
Vocea Basarabiei: …dar le încărcați cu metafore, mă bombardați cu niște chestiuni abstracte. Eu și așa sunt vai de mine, la școală am făcut un pic de Eminescu, care-i mai mult sau mai puțin realist, dar dvs. veniți acum și-mi complicați viața mea de libertin. Așa e?
Maria Pilchin: Nu v-o complic, pentru că iată acest bărbat, să ni-l imaginăm din Babilonul Antic sau din Sumer, care a vândut nu știu câți saci de grâu și și-a notat că a vândut atâta, la un moment dat lui i se întâmplă ceva și el nu se mai gândește la acei saci de grâu, ci are o stare foarte ciudată, nu mai mănâncă, aproape nu mai bea, e sau nervos, sau e într-un extaz și maică-sa vede că acest bărbat tânăr se comportă de o manieră ciudată, pentru că el s-a îndrăgostit. E o stare în acest corp și în această minte încât el nu mai vrea să-și citească notele câți saci a vândut și atunci s-ar putea să reverbereze cu un imn într-un templu, pe care el poate nici nu-l înțelege ca sens, dar îi induce o stare, pentru că, știți cum spunea Gautier, „dragostea este geniul speciei”. În primul rând, geniu, pentru că noi ne perpetuăm prin dragoste, dar este și o stare foarte frumoasă, ciudată, aproape magică, în care brutele devin sensibile, în care bărbați de doi metri stau în genunchi în fața unei minione femei. Ce se întâmplă atunci? Iată atunci, poemul sofisticat sau mai puțin sofisticat, prinde sens și el funcționează. (…)
