VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

VIDEO/ Cutremur în Turcia: Numărul morților a trecut de 900. Primele imagini ale dezastrului

Peste 900 de persoane au decedat în urma cutremurului major cu magnitudinea 7,9 care a lovit luni centrul Turciei și nord-vestul Siriei.

Potrivit autorităților, alte mii de oameni au fost răniți, iar zeci de oameni sunt încă sub dărâmături. Nu este exclus faptul că numărul morților va crește. Lucrările de salvare continuă.

Forțele armate turce au deschis un „coridor aerian de asistență” în zona dezastrului.

Potrivit The Watchers, 1.170 de clădiri s-au prăbușit în urma cutremurului, inclusiv Castelul Gaziantep, vechi de 2.200 de ani.

Între timp, Ministerul Afacerilor Externe stabilește posibila prezență a cetățenilor ucraineni în rândul victimelor, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Oleg Nikolenko, pe Facebook.

Amintim că cutremurul, care a avut loc primele ore ale acestei dimineți de iarnă, a fost resimțit și în Cipru și Liban.

„Nu am mai simțit așa ceva în cei 40 de ani de când trăiesc. Am fost scuturat de cel puțin trei ori foarte puternic, parcă eram un bebeluș în pătuțul lui”, a declarat Erdem, un locuitor al orașului turc Gaziantep, aflat în apropierea epicentrului cutremurului.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.