VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

VIDEO/ Cinci persoane au fost reținute, după 60 percheziții într-un dosar de defrișări ilegale ale pădurilor, cu prejudicii de circa un milion de lei

Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii INI din cadrul Poliției au reținut cinci persoane, urmare a 60 de percheziții desfășurate, într-un dosar de defrișări ilegale ale pădurilor, care au adus prejudicii statului de circa un milion de lei. Actualmente, suma preliminară a prejudiciului adus este evaluată de Inspectoratul pentru Protecția Mediului.

Faptele au avut loc în septembrie-decembrie 2022, în raioanele Leova, Strășeni, Ialoveni, Orhei, cu implicarea întreprinderilor pentru silvicultură. Cei cinci reținuți – șefi de ocoale silvice și pădurari – au vârste cuprinse între 34 și 63 de ani și au acționat de comun cu angajați cu funcții de ingineri, maiștri, contabili și pădurari în cadrul întreprinderilor vizate. Astfel, pentru crearea unei aparențe de legalitate, în favoarea membrilor grupului infracțional au fost emise acte contabile, care însă erau false prin natura lor; precum și au fost întocmite materiale primare cu date incorecte. Mai mult decât atât, defrișările ilegale aveau loc prin depășirea normelor indicate în autorizațiile privind defrișările generale, eliberate de Agenția „Moldsilva.”

Ulterior, lemnele destinate încălzirii erau vândute preponderent agenților economici la prețul de 1000-1200 lei per metru ster, care la rândul lor, prin complicitate le vindeau consumatorilor finali la prețul de 1800 lei per metru ster. Profitul ilegal obținut era mai apoi împărțit cu angajații întreprinderilor vizate. Este de menționat și faptul că în cadrul perchezițiilor, desfășurate cu sprijinul angajaților DGUP și „Fulger” din cadrul Poliției, au fost ridicați 800.000 lei, care ar fi o parte din profitul ilegal obținut.

Investigațiile continuă și în privința altor persoane, timp în care acestea se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.