VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

VIDEO/ Cel puțin 27 de morți şi peste 100 de răniți într-o explozie la o benzinărie din Rusia

Cel puţin 27 de persoane au murit şi peste 100 au fost rănite într-o explozie urmată de un incendiu la o staţie de benzină din Daghestan, potrivit unui bilanţ comunicat marţi de Ministerul rus al Situaţiilor de Urgenţă, transmite agenția de presă rusă Interfax.

„În urma incidentului, 102 persoane au fost rănite iar 27 au murit”, se arată în raportul ministerului.

Ministerul Situaţiilor de Urgenţă a anunţat că incendiul se întindea pe o suprafaţă de 600 mp. La fața locului, aproximativ 70 de salvatori și pompieri, precum și un echipaj canin specializat efectuează operațiuni de salvare pentru îndepărtarea molozului de la locul incendiului.

De asemenea, a fost trimis și un avion II-76 pentru intervenții medicale pentru a evacua răniţii în stare gravă spre Moscova, a adăugat ministerul. Dezastrul a avut loc la ora locală 21.40.

Potrivit TASS care îl citează pe şeful administraţiei Republicii Daghestan, Serghei Melikov, explozia a avut loc în fața unei benzinării, iar „cauza și circumstanțele” sunt în curs de stabilire. Incendiul și explozia care a urmat au avut loc în clădirea unei stații de deservire a automobilelor, iar două rezervoare de combustibil de la benzinărie din cele opt, au explodat.

Potrivit agenției TASS, autoritățile din Daghestan au declarat zi de doliu iar familiile victimelor vor primi 1 milion de ruble (circa 9000 de euro) din partea statului.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.